Uniper analizează posibilitatea de a da în judecată Gazprom în Suedia, din cauza întreruperilor nejustificate în furnizarea de gaze

13 09. 2022
uniper

Uniper, principalul importator de gaz rusesc din Germania, a înregistrat pierderi de 12,3 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an şi a trebuit să fie salvat de stat, după ce reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom a forţat compania germană să cumpere gazele de care avea nevoie la preţuri mai mari.

Tribunalul de arbitraj de la Stockhom, unde potrivit surselor intenţionează Uniper să îşi formuleze solicitarea de despăgubiri, are experienţă în disputele pe tema contractelor de gaze încheiate de Gazprom şi alte companii energetice precum PGNiG din Polonia şi Naftogaz din Ucraina.

În calitate de cea mai importantă victimă a crizei energetice din Europa, Uniper a anunţat anterior că analizează care sunt procedurile legale pe care le poate demara împotriva Gazprom şi printre acestea se numără şi procedurile de arbitraj.

În mod normal, astfel de proceduri se întind pe mai mulţi ani până când se ajunge la un verdict.

„Desigur că Uniper va examina astfel de solicitări de despăgubiri vizând Gazprom şi dacă va considera că există şanse mari de succes, va încerca să le pună în aplicare”, a informat Uniper într-un comunicat de presă.

Grupul rus Gazprom, care în prezent nu mai livrează gaze via conducta Nord Stream 1, după ce începând din luna iunie livrările au fost reduse semnificativ, a decis să invoce o clauză de tip „forţă majoră” cu privire la livrările de gaze. Aceasta este o clauză invocată într-o situaţie în care o companie se confruntă cu o situaţie pe care nu o poate controla.

Însă, punctul de vedere al Gazprom a fost respins de Uniper. Compania de utilităţi a informat că reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom, cel mai important furnizor al său, a adus Uniper în pragul colapsului şi reprezintă principalul motiv pentru care sprijinul oferit de Guvernul german a urcat la 19 miliarde de euro.