Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă se va opri programat pe 9 mai. Va fi repornită peste o lună

Unitatea 2 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând de duminică, 9 mai, desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional fiind programată la ora 11:00, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat.
Mihai Nicuţ - joi, 06 mai 2021, 15:01
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă se va opri programat pe 9 mai. Va fi repornită peste o lună

„Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, precizează reprezentanţii companiei.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din programul de mentenanţă preventivă/corectivă, din programul de inspecţii, programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate şi din programul de implementare modificări.

„Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă şi cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva COVID-19”, dau asigurări reprezentanţii Nuclearelectrica.

Nuclearelectrica nu a anunțat când va fi din nou funcțională Unitatea 2, dar, potrivit datelor Transelectrica, ea va fi repornită în data de 13 iunie, la ora 07.00

Centrala nuclear-electrică Cernavodă asigură funcţionarea în siguranţă a Unităţilor nucleare 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007.

Te-ar mai putea interesa și
În ultimele două luni, volatilitatea euro-dolar a fost de cinci ori mai mare decât media perioadei din ultimii cinci ani – James Gibson, director general Revolut Business
În ultimele două luni, volatilitatea euro-dolar a fost de cinci ori mai mare decât media perioadei din ultimii cinci ani ...
„Creșterea dramatică a volatilității valutare din acest an are un impact semnificativ asupra afacerilor cu expunere internațională. Între 20 ianuarie și 18 martie, volatilitatea medie......
Centrala de la Cernavodă a vândut energie pentru un an și jumătate. Cumpărători au fost doi români
Centrala de la Cernavodă a vândut energie pentru un an și jumătate. Cumpărători au fost doi români
Nuclearelectrica a vândut energie pentru a doua jumătate din 2025 și tot anul 2026 la licitații pe piață. Prețurile ...
Cele mai spectaculoase restaurante subacvatice din lume
Cele mai spectaculoase restaurante subacvatice din lume
Restaurantele nu sunt doar locuri în care mergi să mănânci. Dincolo de gustul preparatelor, experiența trăită poate ...
Ce verificări sunt necesare pentru întreținerea unei mașini înaintea sezonului cald
Ce verificări sunt necesare pentru întreținerea unei mașini înaintea sezonului cald
Ca și la sfârșitul toamnei, atunci când mașinile trebuie pregătite pentru iarnă, primăvara aduce cu ea necesitatea ...