Unitatea 2 de la Cernavodă, reconectată la sistemul energetic

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost sincronizată marţi la Sistemul Energetic Naţional, urmând să atingă puterea nominală la ora 21,00, informează Nuclearelectrica, printr-un comunicat remis AGERPRES.
Economica.net - mar, 09 sept. 2014, 13:14
Unitatea 2 de la Cernavodă, reconectată la sistemul energetic

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost deconectată de la SEN în data de 8 septembrie 2014, la ora 17,30, ca urmare a unei defecţiuni apărute la generatorul electric, remediată ulterior de către specialiştii centralei, cu suport din partea fabricantului instalaţiei (General Electric).

Lucrările de remediere au fost efectuate conform procedurilor aprobate utilizate de CNE Cernavodă, în condiţii de siguranţă pentru personal, populaţie şi mediu, precizează reprezentanţii Nuclearelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
Azi, ucrainienii discută cu rușii și americanii, în Arabia Saudită, un acord parțial de încetare a focului în Ucraina
Azi, ucrainienii discută cu rușii și americanii, în Arabia Saudită, un acord parțial de încetare a focului în Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că speră că suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev va putea fi rezolvată în cadrul discuțiilor cruciale din Arabia Saudită......
Moscova, atacată de un val de drone ucrainiene
Moscova, atacată de un val de drone ucrainiene
Un atac masiv cu zeci de drone ucrainene a vizat Moscova în cursul nopții de luni spre marți, a indicat primarul capitalei, ...
NATO are scenariile militare pregătite pentru orice situație – Ilie Bolojan, președinte interimar
NATO are scenariile militare pregătite pentru orice situație – Ilie Bolojan, președinte interimar
NATO are scenariile militare făcute pentru orice situație de securitate care ar afecta țările respective, inclusiv pentru ...
Cu vânzările de mașini în declin, Volkswagen a dat lovitura cu vânzarea de cârnați
Cu vânzările de mașini în declin, Volkswagen a dat lovitura cu vânzarea de cârnați
Cu activitățile de bază cu automobileîn scădere, gigantul auto german Volkswagen a stabilit un nou record de vânzări ...