Uniunea Europeană a exclus Muntenegru și Serbia din lista țărilor terțe sigure

Uniunea Europeană a decis să scoată Serbia şi Muntenegrul de pe lista ţărilor terţe sigure, dinspre care sunt permise călătoriile neesenţiale, şi nici măcar nu a luat în discuţie includerea SUA pe lista respectivă dată fiind creşterea accentuată a numărului de noi cazuri de COVID-19 în această ţară, au declarat oficialităţi europene, citate marţi de Reuters, informează Agerpres.
Economica.net - mar, 14 iul. 2020, 16:29
Uniunea Europeană a exclus Muntenegru și Serbia din lista țărilor terțe sigure

Preşedinţia germană a Consiliului UE a propus excluderea Serbiei şi a Muntenegrului de pe lista respectivă ca urmare a recrudescenţei cazurilor de COVID-19 în cele două state. Lista actualizată va fi publicată în viitorul apropiat.

UE discută, de asemenea, despre posibila excludere a Algeriei şi a Marocului de pe lista ţărilor sigure, dar multe state membre se opun unui asemenea scenariu întrucât numărul noilor persoane infectate cu noul coronavirus în cele două ţări este relativ mic.

După excluderea Serbiei şi a Muntenegrului, pe lista ţărilor terţe sigure rămân 13 nume: Algeria, Australia, Canada, China, Georgia, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia şi Uruguay. În pofida prezenţei Chinei pe listă, călătoriile dinspre acest stat vor fi permise numai dacă autorităţile chineze vor permite intrarea călătorilor din UE. Condiţia reciprocităţii nu se aplică în cazul altor ţări aflate pe listă.

Într-o reuniune desfăşurată luni, Luxemburgul şi Ciprul au susţinut includerea Emiratelor Arabe Unite pe listă pe baza datelor furnizate de autorităţile cipriote, dar alte state membre s-au opus, au explicat diplomaţi europeni.

La 30 iunie, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o recomandare privind ridicarea graduală a restricţiilor asupra călătoriilor neesenţiale dinspre ţări terţe, fiind elaborată o listă de 15 state din care vor fi permise călătoriile către blocul comunitar începând de la 1 iulie. Lista este reanalizată şi actualizată la fiecare 15 zile.

Criteriile pentru determinarea ţărilor terţe pentru care actualele restricţii de călătorie trebuie să fie ridicate acoperă în particular situaţia epidemiologică şi măsurile de izolare, inclusiv distanţarea fizică, precum şi considerente de natură economică şi socială. Ele sunt aplicate în mod cumulativ.

Referitor la situaţia epidemiologică, ţările terţe listate trebuie să îndeplinească următoarele criterii în special:

– numărul noilor cazuri de COVID-19 în ultimele 14 zile şi raportat la 100.000 locuitori să fie apropiat sau inferior mediei Uniunii Europene;
– tendinţă stabilă sau descendentă a noilor cazuri în această perioadă în comparaţie cu precedentele 14 zile;
– răspunsul general la COVID-19 luând în calcul informaţiile disponibile, printre care aspecte precum testarea, supravegherea, urmărirea contacţilor, izolarea, tratamentul şi raportarea, precum şi fiabilitatea informaţiilor şi, dacă este necesar, scorul mediu total pentru Reglementările de Sănătate Internaţionale (IHR) – trebuie să se ţină cont, de asemenea, de informaţiile furnizate de delegaţiile UE cu privire la aceste aspecte;
– reciprocitatea ar trebui să fie luată în calcul periodic şi de la caz la caz.

Pentru ţările unde continuă să se aplice restricţii de călătorie, ar trebui să fie exceptaţi cetăţenii UE şi membrii familiilor lor şi rezidenţii în UE cu viză de lungă şedere, precum şi membrii familiilor lor.

Această recomandare a Consiliului UE nu este un instrument cu obligativitate juridică. Autorităţile statelor membre rămân responsabile pentru implementarea conţinutului recomandării. Ele pot, în deplină transparenţă, să ridice doar gradual restricţiile de călătorie către ţările listate.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...