Uniunea Europeană a încheiat acorduri de achiziții de vaccinuri anti-Covid-19 cu 2 companii, mai negociază cu 5 și a început discuțiile cu încă 4

Economica.net
02 10. 2020
sanofi_3_70095500

„Comisia a încheiat deja două acorduri de achiziţie în avans şi negociază încă cinci. Şi suntem în discuţii cu alte patru companii”, a afirmat ea în cadrul unei conferinţe de presă după summitul UE de joi şi vineri.

Până în prezent, Comisia Europeană a anunţat acorduri pentru achiziţionarea de potenţiale vaccinuri cu AstraZeneca şi respectiv un parteneriat între Sanofi şi GlaxoSmithKline.

De asemenea, executivul comunitar a anunţat public că este în discuţii avansate pentru a asigura vaccinurile dezvoltate de Moderna, Johnson&Johnson, CureVac şi un parteneriat între Pfizer şi BioNTech.

UE este în discuţii şi cu Novavax pentru un al şaptelea vaccin pentru COVID-19, a declarat pentru Reuters săptămâna trecută o sursă de rang înalt din cadrul UE.

Purtătorii de cuvânt ai CE nu au putut fi contactaţi pentru a clarifica declaraţiile preşedintei von der Leyen despre discuţiile cu alte patru companii.

Şefa executivului comunitar a spus că progresul în dezvoltarea de vaccinuri este esenţial pentru o soluţie pe termen lung la actuala criză.

Ea a adăugat că guvernele UE ar trebui să continue să coopereze pentru a gestiona urgenţele sanitare, în contextul în care numărul de infectări este din nou în creştere pe continent.

„Situaţia epidemiologică este îngrijorătoare. Aşa că trebuie să rămânem foarte concentraţi pentru a evita revenirea la situaţia teribilă din primăvară”, a mai spus Ursula von der Leyen.