Uniunea Europeană a semnat un acord de investiții cu Egiptul în valoare de 1 miliard de euro

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat unei conferinţe la Cairo sâmbătă pentru a marca semnarea unui acord prin care Uniunea Europeană va investi 1 miliard de euro în Egipt, transmite agenția germană de presă dpa, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 29 iun. 2024, 15:31
Uniunea Europeană a semnat un acord de investiții cu Egiptul în valoare de 1 miliard de euro

„Astăzi, Egiptul şi Europa sunt mai aproape ca oricând, aşadar acesta un parteneriat win-win atât pentru Egipt, cât şi pentru Europa”, a spus şefa Comisiei.

Acordul de finanţare de 1 miliard de euro este prima tranşă a unei pachet mai amplu de 7,4 miliarde de euro anunţat de von der Leyen în luna mai. Potrivit Comisiei, banii urmează să fie investiţi în domeniile energiei verzi, producţiei şi securităţii alimentare.

Von der Leyen a luat cuvântul în cadrul unei conferinţe destinate să promoveze companii europene în Egipt.

Banii vor „acompania şi stimula agenda de reforme a Egiptului”, care „vor crea un mediu de afaceri mai puternic şi vor atrage mai multe investiţii”, a spus ea.

Von der Leyen este însoţită de comisarul pentru Politica de Vecinătate, Olivér Várhelyi, şi de cel pentru Economie, Vladis Dombrovskis, care a semnat acordul.

„Această conferinţă marchează primii paşi de implementare în cadrul ridicării nivelului relaţiilor şi reflectă angajamentul Egiptului şi al UE de a avansa dincolo de faza promisiunilor spre faza de implementare”, a afirmat preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi în discursul său la conferinţă.

„Convocarea acestei conferinţe vine într-un moment foarte delicat, de crize internaţionale şi regionale succesive. Egiptul s-a dovedit un partener de încredere în a face faţă provocărilor comune într-un mod care să asigure securitatea şi stabilitatea”, a mai declarat el.

Te-ar mai putea interesa și
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
Lanțul de covrigării Luca a depășit în 2023 pragul de 500 de milioane de lei cifră de afaceri. Business-ul a continuat să crească și în 2024, astfel că firma care deține Luca a avut o......
Boeing a reînceput să livreze avioane către clienți chinezi
Boeing a reînceput să livreze avioane către clienți chinezi
Boeing a livrat sâmbătă un nou avion 787-9 Dreamliner, companiei chineze Juneyao Airlines, potrivit publicaţiei chineze ...
Israelienii au vizat două depozite de combustibil din Teheran
Israelienii au vizat două depozite de combustibil din Teheran
Atacurile israeliene au vizat două depozite de combustibil din Teheran, a anunțat duminică dimineața Ministerul iranian ...
FOTO Imagini înfiorătoare din supermarketuri. Ce au găsit inspectorii sanitar veterinari în magazinele din București
FOTO Imagini înfiorătoare din supermarketuri. Ce au găsit inspectorii sanitar veterinari în magazinele din București
Inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au defsășurat o acțiune ...