Uniunea Europeană a transmis României cinci scrisori de atenționare în domeniul mobilității și transportului
Trimiterea unei scrisori de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.
În domeniul transportului rutier, Comisia a cerut unui număr de 10 state membre (inclusiv României) şi Marii Britanii să aplice corect normele privind informaţiile în materie de trafic legate de siguranţa rutieră. Executivul comunitar precizează că România are la dispoziţie patru luni pentru a răspunde la scrisoarea de punere în întârziere, în caz contrar, Comisia poate lua în considerare adoptarea unui aviz motivat.
În domeniul transporturilor inteligente, Comisia solicită României, altor 6 state membre şi Marii Britanii să aplice corect normele UE privind serviciile de informare în timp real cu privire la trafic. Acestea contribuie la reducerea congestionării traficului, a poluării aerului şi a poluării fonice generate de transporturi. Informaţiile în timp real sunt, de asemenea, esenţiale pentru realizarea de hărţi digitale exacte şi actualizate, care sunt indispensabile pentru aplicaţiile de mobilitate inteligentă.
Tot în domeniul transporturilor inteligente, Comisia îndeamnă insistent România şi alte 9 state membre să aplice corect normele UE privind furnizarea la nivelul UE a serviciilor de informare cu privire la călătoriile multimodale. De multe ori, persoanele care călătoresc în Europa nu dispun de informaţii referitoare la întreaga călătorie, de la punctul de plecare la cel de destinaţie. Din acest motiv, statele membre au obligaţia de a institui puncte naţionale de acces care să pună la dispoziţie informaţii referitoare la călătoriile multimodale.
De asemenea, în domeniul transportului rutier, Comisia cere României, altor 6 state membre şi Marii Britanii să pună în aplicare normele privind serviciile de informare pentru locuri de parcare sigure şi securizate. Aceste state membre nu au pus la dispoziţie în format digital, prin intermediul punctelor naţionale de acces, informaţii referitoare la locurile de parcare (de exemplu, amplasarea zonelor de parcare şi instalaţiile şi facilităţile disponibile), precum şi la spaţiile de parcare care furnizează informaţii dinamice (de exemplu, despre locurile disponibile sau zonele prioritare).
În ceea ce priveşte cerul unic european, Comisia îndeamnă insistent România şi alte 10 state membre să respecte normele UE privind furnizarea de servicii de legături de date. Serviciile de legături de date sunt comunicaţii între aeronave şi sol care sunt transmise prin legături de date, completând comunicaţiile de voce utilizate în mod tradiţional în cadrul controlului traficului aerian. Implementarea acestei tehnologii interoperabile în Europa este esenţială pentru îmbunătăţirea eficienţei comunicaţiilor între piloţi şi controlori, sporind astfel capacitatea de control al traficului aerian. Termenul limită pentru ca furnizorii de servicii de trafic aerian să pună la dispoziţie şi să opereze servicii de legături de date a expirat la 5 februarie 2018.