Uniunea Europeană a trimis scrisori către statele membre pentru a le aduce aminte care sunt drepturile consumatorilor
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager (foto), a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că scrisorile sunt trimise doar statelor care încalcă legislaţia UE cu privire la drepturile consumatorilor, adăugând că aceste scrisori ar putea reprezenta debutul unor proceduri de „infringement”.
Ulterior, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, a spus că scrisorile sunt trimise către toate cele 27 de state membre UE pentru a le reaminti care sunt regulile UE cu privire la drepturile pasagerilor pe care trebuie să le respecte.
„Acestea nu sunt scrisori de infringement. La acest moment nu evaluăm cine este în infringement. Haideţi să le spunem scrisori de încurajare”, a spus Vălean.
În replică, Margrethe Vestager a postat un mesaj pe Tweeter în care şi-a cerut scuze pentru confuzia pe care a creat-o dar a adăugat că scrisori de infringement ar putea fi trimise la o dată ulterioară. Acesta ar fi primul pas dintr-o procedură juridică care se poate finaliza cu trimiterea în faţa Curţii Europene de Justiţie.
Uniunea Europeană este într-o situaţie delicată pentru că trebuie să decidă dacă va respecta cu stricteţe normele conform cărora cetăţenii UE trebuie să primească înapoi banii în cazul în care călătoriile sau vacanţele lor sunt anulate sau va ţine cont de solicitările venite din partea industriei turismului şi va permite tour-operatorilor să ofere vouchere pentru călătorii ulterioare. Majoritatea statelor membre UE sunt favorabile celei de-a doua abordări.
Atât Vestager cât şi Vălean au spus că firmele care se ocupă de călătorii, inclusiv companiile aeriene, pot să pună la punct stimulente pentru a-i încuraja pe consumatori să accepte vouchere, de exemplu prin oferirea unor vouchere care au o valoare monetară mai mare decât suma care trebuia returnată iniţial.