Uniunea Europeană adoptă sancţiuni împotriva celui mai mare producător rus de diamante

Uniunea Europeană (UE) a anunţat miercuri că a adoptat sancţiuni împotriva celui mai mare producător rus de diamante, grupul public Alrosa, şi a directorului său general, în cadrul unui pachet de măsuri adoptat în decembrie ca urmare a războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, informează AFP şi Reuters.
AGERPRES - mie, 03 ian. 2024, 14:08
Uniunea Europeană adoptă sancţiuni împotriva celui mai mare producător rus de diamante

Cele 27 de state membre au adăugat Alrosa, cel mai mare producător de diamante din lume, şi pe patronul său Pavel Marinîcev pe lista lor neagră a entităţilor şi persoanelor aflate sub incidenţa acestor sancţiuni, care prevăd în special îngheţarea activelor şi o interdicţie de şedere în UE, scrie Agerpres.

Potrivit UE, Alrosa, care produce 90% dintre diamantele ruse, „constituie o parte importantă a unui sector economic ce furnizează venituri substanţiale guvernului” rus.

Sancţiunile europene privind diamantele naturale sau sintetice şi bijuteriile au intrat în vigoare pe 1 ianuarie. Cele ce vizează diamantele ruse prelucrate în ţări terţe vor intra în vigoare în septembrie.

Acesta este cel de-al 12-lea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie 2022.

Moscova este acuzată că îşi finanţează o parte din războiul său împotriva Ucrainei datorită comerţului profitabil cu diamante, care reprezintă o cifră de afaceri de circa patru-cinci miliarde de dolari pe an.

Belgia a renunţat la reticenţele sale cu privire la aceste sancţiuni, decise de ţările din G7, şi a propus soluţii, în special prin intermediul unui sistem de urmărire pentru a le face eficiente fără a penaliza propria industrie, una înfloritoare la Anvers, în nord-vestul ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...