Uniunea Europeană cere mărirea numărului surselor publice de apă pentru a reduce utilizarea sticlelor de plastic

Economica.net
01 02. 2018
apa_657483984576584932_61483100

Milioane de europeni, mai ales cei din minorităţi dezavantajate, cum ar fi comunităţile de romi din Europa de Est, nu au acces la apă potabilă. Cu toate acestea, analiza Comisiei Europene arată că şi statele membre în care apa potabilă se poate găsi în spaţiile publice folosesc prea multe sticle de plastic, scrie News.ro.

Vice-preşedintele comisiei, Frans Timmermans, va anunţa joi, 1 februarie, noile modificări ale directivei pentru apa potabilă.

Conform noilor reguli, statele membre vor trebui să demonstreze că vor mări numărul surselor de apă potabilă, să ofere informaţii privind calitatea apei distribuite şi să facă cunoscute locurile în care acestea se află.

Oamenii în comunităţile care au dificultăţi în a avea acces la apă potabilă vor fi o prioritate. Nivelurile bacteriei Legionella şi ale cloratului vor fi adăugate la noile criterii de evaluare a siguranţei apei iar furnizorii vor avea obligaţii noi.

Comisia Europeană consideră că noile măsuri vor reduce riscurile de sănătate asociate cu băutul apei de la 4% la sub 1%.