Asistenţa colectivă furnizată de UE şi de statele sale membre a reprezentat 0,46% din venitul naţional brut (VNB) al UE, o cifră uşor mai redusă decât nivelul de 0,47 % din 2018, dar care rămâne cu mult peste media de 0,21% a membrilor Comitetului de asistenţă pentru dezvoltare (CAD) care nu fac parte din UE, arată un comunicat al Comisiei Europene remis AGERPRES.
„În calitate de principal donator mondial de asistenţă oficială pentru dezvoltare, UE salvează vieţi, construieşte economii mai puternice şi protejează planeta în beneficiul a milioane de oameni din întreaga lume. Cu toate acestea, constat cu îngrijorare faptul că efortul nostru colectiv a continuat să scadă în 2019, iar raportul nostru AOD/VNB se află la cel mai scăzut nivel din 2016 până în prezent. Dezvoltarea durabilă necesită un efort colectiv constant. Următorul buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027 va avea o importanţă fundamentală pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Fac apel la toate statele membre să îşi respecte angajamentele în materie de AOD şi la toţi actorii din domeniul dezvoltării să îşi intensifice eforturile pentru a eradica sărăcia. Criza actuală provocată de coronavirus arată cât de interdependenţi suntem cu toţii şi cât de important este să ne intensificăm sprijinul pentru ţările noastre partenere în calitate de Echipa Europa (Team Europe)”, a explicat comisarul pentru parteneriate internaţionale, Jutta Urpilainen.
În 2019, trei state membre ale UE şi-au îndeplinit angajamentele în materie de AOD furnizând 0,7% sau mai mult din VNB-ul lor sub formă de AOD: Luxemburg, Suedia, Danemarca, precum şi Regatul Unit.
Pe de altă parte, Austria, Cipru, Finlanda, Franţa, Luxemburg şi Malta sunt statele membre care şi-au majorat raportul AOD/VNB cu cel puţin 0,01 puncte procentuale. Cu toate acestea, raportul AOD/VNB s-a diminuat în 8 state membre: Belgia, Estonia, Germania, Lituania, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia şi Suedia.
AOD acordată de UE ţărilor cel mai puţin dezvoltate a crescut pentru al doilea an consecutiv, ajungând la 19,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 0,125% din VNB în 2018. În 2018, AOD acordată de UE28 pentru Africa a crescut cu 4,3%, până la 25 de miliarde de euro.
Pe lângă AOD, UE ajută ţările partenere să valorifice la maximum diversele surse de finanţare disponibile pentru a sprijini punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, se mai arată în comunicat.
Potrivi sursei citate, UE a avut un rol fundamental în reunirea ajutoarelor, a investiţiilor şi a schimburilor comerciale, în mobilizarea resurselor interne şi a politicilor destinate să valorifice pe deplin potenţialul tuturor fluxurilor financiare. De asemenea, UE a jucat un rol esenţial în ceea ce priveşte cadrele de finanţare naţionale integrate, un instrument de finanţare a priorităţilor naţionale şi de operaţionalizare a Agendei de acţiune de la Addis Abeba la nivel naţional, ca mijloc de a concepe strategii de finanţare pentru dezvoltarea durabilă din toate sursele de finanţare.
Graţie Planului european de investiţii externe, UE este pe drumul cel bun în ceea ce priveşte mobilizarea investiţii în valoare de peste 47 de miliarde EUR pentru Africa şi vecinătatea noastră. Garanţia din cadrul Fondului european pentru dezvoltare durabilă, în special, joacă un rol esenţial în deblocarea de fonduri suplimentare pentru ţările partenere. De asemenea, UE sprijină ţările partenere în vederea îmbunătăţirii colectării impozitelor şi a cheltuielilor publice.
Datele publicate vineri se bazează pe informaţiile preliminare comunicate OCDE de către statele membre ale UE, cifrele finale detaliate urmând a fi publicate de către OCDE în decembrie 2020.
AOD colectivă din partea UE constă din totalul cheltuielilor cu AOD suportate de statele membre ale UE şi AOD acordată de instituţiile UE care nu reprezintă o contribuţie a statelor membre (în special resursele proprii ale Băncii Europene de Investiţii). Valoarea agregată la nivelul UE include Regatul Unit, deoarece perioada de referinţă se încheie înainte de retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2020, precizează sursa citată.