Uniunea Europeană oferă un ajutor suplimentar de 1,4 miliarde de dolari pentru dezvoltarea Afganistanului

Economica.net
11 10. 2014
eupol_afganistan_25708300

Aceste fonduri urmează să fie afectate cu prioritate sectoarelor ‘vitale pentru creşterea şi stabilitatea socială din Afganistan’, precum agricultura şi dezvoltarea rurală, sănătatea şi consolidarea instituţiilor democratice, a explicat Comisia.

Acest program de dezvoltare a fost semnat vineri pe marginea unor reuniuni anuale ale Băncii Mondiale şi FMI la Washington, între comisarul european însărcinat cu dezvoltarea Andris Piebalgs şi consilierul prezidenţial afgan pentru economia naţională, Hazrat Omar Zakhilwal.

‘Banii vor merge acolo unde există cele mai presante nevoi şi acolo unde vor fi folosiţi cu cea mai mare eficienţă’, a subliniat Piebalgs într-un comunicat. ‘Noi sperăm că finanţările vor crea condiţiile necesare pentru îmbunătăţire mijloacelor de existenţă ale afganilor prin crearea de locuri de muncă, întărirea instituţiilor afgane şi permiţând populaţiei să îşi facă auzită vocea mai bine’, a adăugat el.

În context, comisarul european a salutat formarea unui guvern de uniune naţională afgan, subliniind că UE este dornică să afle detaliile programului său de reforme. ‘În linie cu alţi donatori, Uniunea Europeană va rezerva 20% din finanţarea sa încurajării acestor reforme’.

Potrivit AFP, acest ajutor se înscrie în cadrul unui buget global de 19,6 miliarde de euro destinat ajutorului european pentru dezvoltare în perioada 2014-2020. UE este în curs de a defini, după cum este cazul în Afganistan, a unor programe de cooperare şi pentru alte ţări din America Latină, Asia şi Africa.