Uniunea Europeană prelungeşte cu şase luni sancţiunile economice împotriva Rusiei

Economica.net
21 12. 2017
192625586_44107800

Consiliul UE, instanţă care reuneşte cele 28 de state membre, ‘a prelungit sancţiunile economice care vizează sectoare specifice ale economiei ruse până la 31 iulie 2018’, se precizează într-un comunicat UE, în care se exprimă de asemenea regretul că acordurile de la Minsk nu sunt ‘încă puse pe deplin în aplicare’.

Aceste sancţiuni, la care Moscova a răspuns prin impunerea unui embargo asupra produselor agroalimentare europene, afectează bănci, companii din industria apărării şi companii petroliere ruse, şi interzic cetăţenilor europeni să facă investiţii financiare în Rusia. Ele au fost decise în vara anului 2014, în plină criză ucraineană, la câteva luni după anexarea Crimeei de către Rusia, urmată de ofensiva rebelilor proruşi în estul Ucrainei.

Liderii europeni au dat undă verde prelungirii sancţiunilor economice împotriva Rusiei în cursul unui summit săptămâna trecută la Bruxelles, reamintind că UE condiţionează ridicarea sancţiunilor de punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk.

Rusia spune că nu va returna niciodată Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, decizia sa nefiind recunoscută la nivel internaţional. Ţările occidentale afirmă că Moscova le oferă sprijin separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, unde conflictul izbucnit în 2014 a făcut peste 10.000 de morţi.