Uniunea Europeană speră că negocierile pentru Brexit vor respecta calendarul stabilit
‘Depinde de Marea Britanie să formeze un guvern şi sperăm că acest lucru va avea loc rapid. Rezultatele alegerilor nu simplifică situaţia, însă din punctul nostru de vedere, pregătirile au fost făcute. Barnier şi echipa sa sunt pregătiţi să înceapă’ discuţiile, a declarat luni comisarul european pentru extindere Johannes Hahn, referindu-se la negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier.
‘Suntem extrem de interesaţi de un rezultat bun, rezonabil al negocierilor şi ideea este să respectăm calendarul stabilit’, a afirmat Hahn într-o conferinţă de presă.
Declaraţiile lui Johannes Hahn survin după ce ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a afirmat luni pentru postul Sky News că negocierile oficiale pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea să nu înceapă pe data de 19 iunie aşa cum este prevăzut, deoarece în aceeaşi zi guvernul urmează să-şi prezinte programul politic în noua legislatură. Primele discuţii vor începe oricum în cursul săptămânii viitoare, a precizat Davis.
Partidul Conservator al premierului Theresa May, care a pierdut majoritatea la alegerile legislative anticipate de săptămâna trecută, trebuie să pregătească pentru 19 iunie prezentarea programului său de guvernare, eveniment anual cunoscut ca Discursul Reginei, de regulă suverana fiind cea care dă citire acestui program. Tot pentru 19 iunie era anunţată însă începerea efectivă a tratativelor de ieşire a Marii Britanii din UE. De altfel, Reuters a transmis – citând BBC – că guvernul britanic va amâna cu câteva zile Discursul Reginei.