Uniunea Europeană trece încă 28 de persoane pe lista de sancțiuni impusă Belarusului

05 08. 2024
Lukaşenko

Este vorba despre o listă neagră stabilită începând din august 2020, după realegerea contestată a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Acesta şi membri ai familiei sale se află printre persoanele sancţionate.

Sancţiunile, care includ îngheţarea activelor din UE şi interdicţia de a călători în Uniunea Europeană, vizează 261 de indivizi şi 37 de entităţi, a precizat Consiliul UE într-un comunicat.

Printre cele 28 de nume adăugate pe listă se află judecători, procurori, membri ai conducerii sistemului penitenciar, dar şi personalităţi precum Irina Akulovici, şefa agenţiei de presă BelTA, şi prezentatorul de televiziune Nikita Raşilovski.

”Aceşti propagandişti ai regimului au furnizat în mod voluntar publicului belarus informaţii false despre reprimarea comisă de autorităţile statului şi au încurajat ura faţă de opoziţia democratică şi societatea civilă”, adaugă comunicatul citat.

De la realegerea lui Lukaşenko în urmă cu patru ani, Belarusul a cunoscut un val de reprimare ce a condus la întemniţarea a peste 1.400 de opozanţi politici, în timp ce mii de alte persoane au părăsit ţara, potrivit organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului Viasna.