Uniunea Europeană va ajuta țările din Balcanii de Vest cu investiții în valoare de până la 9 miliarde de euro

Comisia Europeană a adoptat marţi un amplu Plan economic şi de investiţii pentru Balcanii de Vest, care urmăreşte să stimuleze redresarea economică pe termen lung a regiunii, să sprijine tranziţia verde şi digitală, dar şi să promoveze integrarea regională şi convergenţa cu Uniunea Europeană, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
Economica.net - mar, 06 oct. 2020, 17:47
Uniunea Europeană va ajuta țările din Balcanii de Vest cu investiții în valoare de până la 9 miliarde de euro

Planul economic şi de investiţii stabileşte un pachet substanţial de măsuri de investiţii pentru regiune, în valoare de până la 9 miliarde de euro. Acestea vor sprijini conectivitatea durabilă, capitalul uman, competitivitatea şi creşterea favorabilă incluziunii, precum şi dubla tranziţie verde şi digitală.

În paralel cu Planul de investiţii economice pentru sprijinirea regiunii, Comisia a prezentat orientări privind punerea în aplicare a Agendei verzi pentru Balcanii de Vest, care se preconizează că va fi adoptată la summit-ul Balcanilor de Vest, care va avea loc la Sofia în noiembrie 2020. Documentul prevede acţiuni organizate în jurul a cinci piloni, şi anume: acţiunile climatice, inclusiv decarbonizarea, energia şi mobilitatea; economia circulară, abordând în special deşeurile, reciclarea, producţia durabilă şi utilizarea eficientă a resurselor; biodiversitatea, vizând protejarea şi refacerea bogăţiei naturale a regiunii; combaterea poluării aerului, a apei şi a solului şi sistemele alimentare durabile şi zonele rurale. Digitalizarea va fi un factor-cheie de care vor depinde cei cinci piloni de mai sus, în concordanţă cu conceptul dublei tranziţii verzi şi digitale.

Planul identifică zece iniţiative emblematice în materie de investiţii care vor sprijini principalele conexiuni rutiere şi feroviare din regiune, energia din surse regenerabile şi tranziţia de la energia obţinută pe bază de cărbune, renovarea clădirilor publice şi private pentru a spori eficienţa energetică şi a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, infrastructura pentru gestionarea deşeurilor şi a apelor uzate, precum şi implementarea infrastructurii de bandă largă. Alte iniţiative emblematice includ investiţii sporite în sectorul privat pentru stimularea competitivităţii şi a inovării, în special a competitivităţii şi inovării întreprinderilor mici şi mijlocii, şi o Garanţie pentru tineret.

Pe lângă finanţarea semnificativă pe care o acordă regiunii prin intermediul granturilor, UE îi poate oferi acesteia garanţii care să contribuie la reducerea costurilor de finanţare atât pentru investiţiile publice, cât şi pentru cele private şi care să reducă riscul suportat de investitori. Se preconizează că sprijinul acordat prin intermediul noului Mecanism de garantare pentru Balcanii de Vest, din cadrul Garanţiei pentru acţiuni externe a UE şi al Fondului european pentru dezvoltare durabilă Plus, va putea să mobilizeze investiţii în valoare de până la 20 de miliarde de euro în următorul deceniu.

Pachetul de măsuri de investiţii va fi un factor determinant care va facilita stimularea investiţiilor publice şi private în regiune, prin intermediul instituţiilor financiare europene şi internaţionale, se arată în comunicatul CE.

O mai bună conectare a economiilor Balcanilor de Vest în cadrul regiunii şi cu UE necesită un angajament ferm din partea Balcanilor de Vest în ceea ce priveşte punerea în aplicare a reformelor fundamentale, aprofundarea integrării economice regionale şi dezvoltarea unei pieţe regionale comune pe baza acquis-ului UE, astfel încât regiunea să devină mai atractivă pentru investiţii.

Comisia sprijină eforturile guvernelor din regiune de a elabora o nouă viziune pentru crearea unui spaţiu economic regional, care se preconizează că va fi aprobată în cadrul summitului de la Sofia din luna noiembrie 2020. UE va depune eforturi pentru ca regiunea să se apropie mai mult de piaţa unică a UE. Buna guvernanţă este fundamentul creşterii economice durabile. Prin urmare, stimularea investiţiilor şi creşterea economică vor fi posibile doar dacă Balcanii de Vest se vor angaja în mod ferm pe calea reformelor fundamentale, în concordanţă cu valorile europene, şi dacă vor realiza aceste reforme.

Astfel cum se arată în metodologia consolidată referitoare la procesul de extindere, partenerii care au înregistrat progrese în ceea ce priveşte priorităţile de reformă ar trebui să beneficieze de fonduri şi de investiţii sporite.

„Astăzi prezentăm Planul nostru economic şi de investiţii pentru Balcanii de Vest pentru a stimula dezvoltarea economică şi redresarea regiunii. Vom mobiliza până la 9 miliarde EUR, sub formă de finanţare pentru iniţiative emblematice în materie de investiţii în domeniile transporturilor, energiei şi tranziţiei verzi şi digitale, pentru a crea creştere economică durabilă şi locuri de muncă. Planul oferă, de asemenea, o cale pentru o integrare economică regională de succes, pentru a contribui la intensificarea ritmului progreselor realizate în direcţia convergenţei cu UE şi pentru a elimina decalajul de dezvoltare dintre regiunile noastre, accelerând, în ultimă instanţă, procesul de integrare europeană. Acest plan ar trebui să contribuie la transformarea Balcanilor de Vest în una dintre cele mai atractive regiuni pentru investiţii din întreaga lume. Punerea în aplicare va trebui, desigur, să meargă mână în mână cu reformele”, a declarat comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, cu ocazia prezentării noului plan.

La rândul său, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Josep Borrell, a declarat: „Cetăţenii Balcanilor de Vest fac parte din Europa şi avem interesul comun să îi ajutăm pe aceşti şase parteneri să avanseze pe calea aderării la UE. Prin intermediul Planului economic şi de investiţii, sprijinim evaluarea efectuată în cadrul pachetului de extindere cu acţiuni, oferind un sprijin profund şi puternic pentru redresarea economică şi reformă – pentru o regiune a Balcanilor de Vest mai modernă, mai verde şi mai prosperă, care să ofere condiţii mai bune cetăţenilor lor pe drumul lor către UE”.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...