Uniunea Europeană va debloca încă 1 miliard de euro pentru lupta împotriva Statului Islamic
Aceste fonduri ar trebui să permită finanţarea unei ‘strategii globale’ formate din ‘măsuri politice, sociale şi umanitare vizând Siria şi Irakul, dar şi Libanul, Iordania şi Turcia’, a explicat şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini.
Reunind iniţiative în curs şi planificate ale UE şi ale statelor sale membre, ‘acest pachet va întări acţiunile noastre pentru a restaura pacea şi securitatea într-o regiune devastată de terorism şi de violenţă de multă vreme’, a adăugat Mogherini.
Noua strategie pleacă ‘de la angajamentul diplomatic şi furnizarea de servicii de bază şi ajunge până la întărirea capacităţilor în vederea dezvoltării de programe antiradicalizare, lupta împotriva finanţării terorismului, măsuri împotriva luptătorilor străini şi un mai bun control al frontierelor’, detaliază un comunicat.
Aproximativ 40% din noua anvelopă financiară va fi direcţionată spre gestionarea umanitară a crizelor din Siria şi Irak şi ajutarea refugiaţilor, punctul central al răspunsului european la situaţia din regiune. UE este primul donator pentru victimele crizei din Siria, cu deja peste 3,2 miliarde de euro.
De asemenea, va fi depus un efort suplimentar pentru a ‘preveni efectul de domino’ al acestor crize, ajutând ţările vecine, care primesc în total circa 3,8 milioane de refugiaţi, să facă faţă acestui aflux, să-şi ‘asigure securitatea şi să susţină efortul pe care îl fac comunităţile lor locale’.
Restul va fi destinat ‘luptei împotriva terorismului’, întărind în special ‘acţiunile statelor membre şi ale UE în vederea îngrădirii afluxului de combatanţi străini’ şi ajutorării ţărilor din regiune în lupta ‘împotriva extremismului violent’.