Uniunea Europeană va susține la summitul COP28 din Dubai încetarea folosirii combustibililor fosili în scopuri energetice

24 11. 2023
COP28 UAE

Abordarea începutului sfârşitului pentru combustibilii fosili va fi probabil chestiunea cea mai dificilă în negocierile de la acest summit. În propunerile sale formulate pentru COP28, Consiliul UE cere triplarea producţiei de energie regenerabilă şi dublarea eficienţei energetice până în anul 2030, împreună cu eliminarea combustibililor fosili din producţia de energie. Conform unor surse din cadrul preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, peste 80 de ţări ar susţine această formulă.

Totuşi, nuanţele lingvistice sunt importante, cum s-a întâmplat şi la summiturile precedente desfăşurate la Glasgow şi Sharm el-Sheikh, unde în declaraţiile finale a fost inclusă doar o menţiune despre termocentralele pe cărbune care nu sunt prevăzute cu sisteme de captare a emisiilor (CCS).

„Trebuie să transmitem un semnal clar lumii că atacăm problema la bază şi de asemenea investitorilor să înceapă să lucreze la energii regenerabile şi să ajute Sudul Global în implementare lor”, afirmă un reprezentant al preşedinţiei spaniole a Consiliului UE.

Aceleaşi surse din cadrul preşedinţiei spaniole spun că toţi combustibilii fosili trebuie eliminaţi din producţia de energie pentru că există deja tehnologii competitive pentru a-i substitui. Petrolul şi gazul vor continua să fie necesare în alte scopuri, cum ar fi de exemplu fabricarea plasticului, a produselor chimice sau a bitumului, „dar pentru a atinge obiectivul de limitare a încălzirii globale cu 1,5 grade trebuie să reducem cererea cu 75% până în anul 2050”, adaugă sursele europene citate.

Însă statele din aşa-numitul Sud Global sunt mai rezervate faţă de astfel de măsuri de combatere a schimbărilor climatice, pe care le consideră mai mult o strategie de limitare a dezvoltării lor economice. De pildă, preşedintele Braziliei, Lula da Silva, a acuzat ţările dezvoltate că încearcă să impună un „neocolonialism verde” sub pretextul unor măsuri de mediu care limitează posibilităţile de dezvoltare şi competitivitatea ţărilor emergente, astfel încât acestea să rămână în continuare o sursă de materii prime şi de forţă de muncă ieftină.