Universal Robots lansează pentru antreprenorii români competiţia „Win a Robot”

26 09. 2019
ur_cobots_95109800

Doritorii vor trebui să descrie sarcinile cele mai indicate din activitatea companiei lor pe care le doresc automatizate cu ajutorul roboților colaborativi. Argumentele aduse de către participanți în privința felului în care consideră că roboții colaborativi le pot ajuta afacerea să se dezvolte vor constitui criteriul de departajare în desemnarea celor doi câștigători.

 În acest moment, roboții Universal Robots sunt utilizați în peste 37.000 de medii de producție zilnic în toată lumea.

„Soluțiile Universal Robots pot fi integrate cu ușurință în orice tip de afacere. Este o nevoie de înțelegere în piață a aportului pe care roboții colaborativi îl pot aduce indiferent de mărimea companiei și industria în care aceasta activează. Competiția Win a Robot își propune să aducă roboții colaborativi mai aproape de întreprinderile mici și mijlocii. Aceștia au rolul să efectueze sarcini monotone și repetitive fără să ocupe un spațiu prea mare în spațiile unde sunt amplasați și oricând ar putea fi folosiți în procesul de producție într-o mică afacere, spre exemplu din industria alimentară și a băuturilor, în procesul de ambalare sau preluare a produselor de pe banda transportoare. Oportunitățile sunt nelimitate cu coboții de la Universal Robots, iar instalarea rapidă, programarea ușoară și recuperarea rapidă a investiției reprezintă argumente pentru care orice business care dorește automatizarea ar trebui să aleagă coboți UR. Sau să îi câștige prin participarea la concursul Win a Robot”, a declarat Răzvan Isac, Sales Development Manager Romania & Balkans la Universal Robots.

De curând familia de roboți colaborativi Universal Robots s-a mărit prin alăturarea celui mai nou membru UR16e, cu o sarcină utilă impresionantă de 16 kg. Acesta este ideal pentru manipularea materialelor și părților cu greutate mare. Alături de UR3e, UR5e și UR10e noul cobot reprezintă o soluție eficientă pentru nevoia în creștere a companiilor de a-și automatiza procesele de lucru.

Universal Robots a fost fondat în 2005 de către CTO-ul companiei, Esben Østergaard – Câștigătorul premiului Engelberger 2018, care a dorit să facă tehnologia bazată pe roboți accesibilă tuturor prin dezvoltarea unor roboți industriali flexibili, de dimensiuni mici, ușor de utilizat, cu un preț rezonabil și siguri de utilizat.

De la lansarea primului robot colaborativ (cobot), în 2008, compania a înregistrat o creștere considerabilă, coboții ușor de utilizat, fiind vânduți acum pe plan mondial. Compania, care face parte din Teradyne Inc., are sediul în Odense, Danemarca, și are filiale și birouri regionale în Statele Unite, Germania, Franța, Spania, Italia, Republica Cehă, Polonia, Turcia, China, India, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Mexic. În 2018, Universal Robots a avut un venit de 237 milioane de dolari.