În martie 1959, la Comitetul Central s-a definitivat unificarea universităţilor Victor Babeş şi Janos Bolyai.
„Şcoala reprezintă un mijloc puternic de apropiere între tinerii de toate naţionalităţile, de înlăturare a tendinţelor de izolare naţională şi a învrăjbirii naţionale”, spunea atunci Nicolae Ceauşescu.
Motivele erau însă altele. Viaţa universitară clujeană era un ghem unde se înnodau mai multe probleme. Studenţimea, în general, era percepută ca un posibil focar de revolte, mai ales că în 1956, maghiarii din România s-au solidarizat cu contestatarii regimului comunist din ţara vecină.
Mai mult, la celebrarea centenarului Unirii din 1859, la Cluj au avut loc revolte socotite naţionaliste. Din proprie iniţiativă, studenţii au cântat şi au dansat Hora Unirii în piaţa centrală.
După acest incident, Gheorghe Gheorghiu-Dej a trimis la Cluj-Napoca mai mulţi oficiali, în frunte cu Nicolae Ceauşescu.
În umra mai multor multe şedinţe şi întâlniri între oficiali, „unificarea” celor două universităţi a fost realizată.