Universitatea București transmite că renovarea clădirii cuprinde un plan de conservare istorică
Universitatea din Bucureşti (UB) precizează că Proiectul de renovare a clădirii Palatului Universităţii din Bucureşti (Bd. Regina Elisabeta nr. 4 – 12 din Bucureşti) cuprinde deja un plan pentru conservarea istorică ce prevede inclusiv soluţii tehnice de conservare a înscrisurilor menţionate şi a altor elemente şi de punere în valoare a acestora, inclusiv, turistică, pentru publicul larg.
Totodată, Universitatea spune că, în cursul zilei de vineri, rectorul Universităţii din Bucureşti a luat legătura cu Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989″ din Bucureşti, prima organizaţie semnatară a unui comunicat de presă pe acest subiect publicat în joi, 19 decembrie, şi au convenit organizarea, la începutul lunii ianuarie 2025, a unei întâlniri la Rectoratul Universităţii din Bucureşti cu reprezentanţii societăţii civile interesaţi de acest subiect, la care vor fi invitaţi să participe şi arhitecţi şi alţi specialişti implicaţi în renovarea Palatului Universităţii.
„Universitatea din Bucureşti rămâne deschisă, în cadrul acestei întâlniri, la orice alte soluţii de îmbunătăţire a măsurilor de conservare şi valorificare deja incluse în plan care pot veni din partea reprezentanţilor societăţii civile şi a specialiştilor”, se menţionează în comunicat.
Conducerea Universităţii din Bucureşti reiterează angajamentul ferm, neechivoc şi implicat de conservare şi valorificare a tuturor elementelor cu valoare istorică din patrimoniul ei, inclusiv a înscrisurilor de la Revoluţia din 1989, şi de promovare a memoriei idealurilor democratice care au animat acest moment istoric definitoriu al istoriei României.