Universitatea din Bucureşti dezavuează iniţiativa creării Academiei de Ştiinţe din România
Iată integral poziţia Universităţii din Bucureşti referitoare la iniţiativa Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR) de a se constitui ca un for ştiinţific alternativ în raport cu Academia Română.
„Universitatea din Bucureşti a luat act cu surprindere şi îngrijorare de iniţiativa Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR) de a se constitui ca un for ştiinţific alternativ în raport cu Academia Română.
Considerăm reacţia actualei conduceri a Academiei Române la această iniţiativă ca fiind pe deplin îndreptăţită şi ne alăturăm criticii severe formulate de către cea mai prestigioasă instituţie din România în domeniul cercetării ştiinţifice şi al creaţiei intelectuale şi artistice.
Adoptarea de către fosta Asociaţie a Oamenilor de Ştiinţă, preschimbată ulterior în Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR), a titulaturii ”Academia de Ştiinţe din România”, cu un statut juridic şi social echivalent cu cel al Academiei Române, așa cum se preconizează în demersul iniţiat de unii membri ai Parlamentului României, poate aduce prejudicii incalculabile prestigiului ştiinţei şi culturii româneşti, atât în ţară, cât şi peste hotare. Sursă indezirabilă de confuzii şi de privilegii nejustificate, o atare iniţiativă poate compromite grav seriozitatea politicilor publice autohtone privind aspiraţiile legitime către excelenţă în activitatea intelectuală şi artistică, într-o perioadă în care atât cercetarea, cât şi creaţia din România sunt supuse unor provocări deosebit de dificile.
Este regretabil modul în care strădaniile de 150 de ani încoace de a edifica un for suprem, de certă autoritate, al vieţii spirituale româneşti sunt subminate de o iniţiativă ce nesocoteşte valoarea tradiţiei şi ridică semne de întrebare privind evoluţiile viitoare”.