Universitatea Titu Maiorescu obţine venituri record şi cea mai mare marjă de profit din piaţa universităţilor private în primul an al crizei Covid-19 – analiză exclusivă
Cele mai profitabile universităţi private în 2020, primul an crizei generate de Covid-19, sunt Universitatea Titu Maiorescu (cu marjă de profit de 36%), Universitatea Ecologică – marjă de profit de 26,8%, Universitatea Vasile Goldiş – cu marjă de profit de 7,58%, arată analiza Economica.net.
Universitatea Sapientia şi Universitatea Dimitrie Cantemir au revenit pe pierdere în anul 2020, după ce în anul 2019 au înregistrat excedent.
Universitatea Spiru Haret şi Universitatea Româno-Americană merg în pierdere din anul 2016 încoace, potrivit analizei Economica.net.
Doar Universitatea Titu Maiorescu, Universitatea Dimitrie Cantemir, Universitatea Danubius şi Universitatea Ecologică au avut în anul calendaristic 2020 venituri totale mai mari decât în anul 2019, arată comparaţia făcută de Economica.net.
Context
Numărul oamenilor care au absolvit instituţii de învăţământ superior private – de peste cinci ori mai mic în anul 2019 – 2020 decât în anul 2008 – 2009.
Concret, în anul universitar 2019 – 2020 am avut 17.606 absolvenţi ai învăţământului particular (licenţă, master, cursuri postuniversitare, doctorat şi programe postdoctorale de cercetare avansată), arată datele trimise pentru Economica.net de către Institutul Naţional de Statistică (INS).
Spre comparaţie, numărul absolvenţilor din învăţământul particular în anul universitar 2008 – 2009 se ridica la 103.234 de persoane, potrivit datelor INS comunicate publicaţiei Economica.net.
Iată, in extenso, cum a evoluat numărul absolvenţilor proveniţi din învăţământul privat, din anul 2007 încoace:
În acest context, Economica.net vă prezintă, în continuare, cum au evoluat veniturile şi profitabilitatea universităţilor particulare din ţara noastră, în primul an al crizei generate de Covid-19, faţă de nivelurile acestor indicatori din 2019 şi din 2008:
Liderul clasamentului pentru al cincilea an consecutiv
Universitatea Titu Maiorescu a avut venituri totale de 84.994.821 de lei în anul calendaristic 2020, au spus exclusiv pentru Economica.net oficialii instituţiei.
Veniturile totale obţinute de Universitatea Titu Maiorescu în anul calendaristic 2020 sunt cu 9,82% mai mari decât cele realizate în anul 2019, arată bilanţurile instituţiei comparate de Economica.net.
Mai mult, în primul an al crizei generate de Covid-19, Universitatea Titu Maiorescu reuşeşte să obţină cele mai mari venituri totale anuale din istoria sa, reiese din analiza Economica.net.
De asemenea, Universitatea Titu Maiorescu a avut în anul calendaristic 2020 cele mai mari venituri totale dintre instituţiile de învăţământ particular din ţara noastră, arată analiza Economica.net.
Universitatea Titu Maiorescu a avut profitabilitate de 36% în anul calendaristic 2020, reiese din datele primite exclusiv de Economica.net de la oficialii instituţiei. Universitatea reuşeşte astfel să obţină cea mai mare marjă de profit dintre instituţiile de învăţământ particular din România, în anul 2020, potrivit analizei făcute de Economica.net.
Totuşi, profitabilitatea Universităţii Titu Maiorescu din anul calendaristic 2020 e cu aproape 4 puncte procentuale (3,95 pp) mai mică decât cea obţinută în anul 2019, reiese din analizele făcute anual de Economica.net despre acest subiect.
Oficialii instituţiei au explicat pentru Economica.net de ce nu au trimis încă bilanţul anului 2020 la Finanţe:
“Este de notorietate că, în România, anul fiscal începe la 1 ianuarie și se finalizează la 31 decembrie, în timp ce anul universitar începe la (data de n. red.) 1 octombrie a anului calendaristic în curs și se finalizează la 30 septembrie a anului calendaristic următor. Deoarece derularea unui exercițiu financiar contabil corespunzător anului calendaristic făcea, practic, imposibilă realizarea unei imagini fidele, clare și complete a rezultatului activităţilor și a poziţiei financiare a anului universitar, element esențial în proiectarea și derularea unui management educațional de calitate, Consiliul de Administraţie a hotărât modificarea, începând cu anul universitar 2020-2021, a exercițiului financiar/anului fiscal, respectiv începerea acestora la 1 octombrie 2020 și finalizarea lor la 30 septembrie 2021.
Art. 27 alin. (6) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precizează că persoanele care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit alin. (3), au următoarele obligații: să întocmească și să depună raportări contabile anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile prevăzute la art. 37 („pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, Ministerul Finanțelor Publice poate solicita persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) – (4) să depună, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, respectiv a anului calendaristic, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice o raportare contabilă anuală, al cărei conținut se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice”)”, au explicat exclusiv pentru Economica.net oficialii Universităţii Titu Maiorescu.
Veniturile totale ale Universităţii Spiru Haret (USH) au ajuns la 57,09 milioane de lei în 2020 şi sunt cu 6,96% mai mici decât cele realizate în anul 2019, arată analiza Economica.net.
USH merge în continuare în pierdere care aproape s-a dublat în 2020 faţă de nivelul din 2019.
Universitatea de Vest Vasile Goldiş a avut venituri totale de 44,69 de milioane de lei la finalul anului 2020, în scădere nesemnificativă faţă de cele din anul 2019, potrivit analizei Economica.net.
Marja de profit a instituţiei a ajuns la 7,58% în anul 2020 şi e de circa două ori mai mică decât cea realizată în anul 2019, aşa cum puteţi vedea, in extenso, în tabelul făcut de Economica.net.
Universitatea Sapientia a realizat venituri totale de 45,87 de milioane de lei în anul 2020, cu 7,79% mai mici decât cele avute în anul 2019, reiese din analiza Economica.net.
Universitatea Sapientia revine pe pierdere în anul 2020, după ce în anul 2019 a avut excedent de 1,16 milioane de lei. Instituţia a avut pierdere de 1,67 de milioane de lei în anul 2020, cea mai mare din anul 2017 încoace, arată analiza Economica.net.
Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir revine pe pierdere după doi ani consecutivi în care a avut excedent.
Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir a avut venituri totale de 36,11 milioane de lei în anul 2020, cu 3,97% mai mari decât cele realizate în anul 2019.
Instituţia încheie însă anul 2020 cu pierdere de 2,79 de milioane de lei, după ce în 2019 a realizat profitabilitate de 4,19%, arată analiza făcută de Economica.net pe baza bilanţurilor depuse de universitate la Finanţe.
Universitatea Româno-Americană (URA) a încheiat anul 2020 cu venituri totale de 21,66 de milioane de lei, cu circa 3% mai mici decât cele din 2019, reiese din calculele făcute de Economica.net pe baza bilanţurilor de la Finanţe.
URA a continuat să meargă în pierdere, dar mai mică decât cea din anul 2019. Universitatea Româno-Americană a avut pierdere de 2,58 de milioane de lei în 2020, reiese din bilanţul studiat de Economica.net.
Universitatea Nicolae Titulescu a încheiat anul 2020 cu venituri totale de 14,81 de milioane de lei, cu 3,12% mai mici decât cele înregistrate în anul 2019. Instituţia închide anul 2020 cu pierdere istorică de 1,23 de milioane de lei, de peste 10 ori mai mare decât pierderea din 2019. Aceasta, în contextul în care marja de profit a universităţii a scăzut continuu din 2016 până în 2018, cum puteţi vedea, pe larg, în tabelul realizat de Economica.net.
Universitatea Creştină Partium a avut venituri totale de 15,1 milioane de lei în 2020, cu 14,19% mai mici decât cele din 2019. Universitatea revine pe pierdere după patru ani consecutivi în care a avut excedent, aşa cum reiese din analizele anuale făcute de Economica.net despre subiect.
Universitatea Danubius a încheiat anul 2020 cu venituri totale de 19,03 milioane de lei, cu 6,53% mai mari decât cele rulate în 2019. Marja de profit a universităţii scade la 0,1% în anul 2020, de la 0,26% în anul 2019. Din anul 2016 încoace, profitabilitatea Universităţii Danubius e semnificativ mai mică decât cea cu care a încheiat anul 2008, de peste 25%.
Universitatea Ecologică a încheiat anul 2020 cu venituri totale de 15,28 de milioane de lei, cu 13,14% mai mari decât cele din anul 2019. Instituţia a avut marjă de profit de 26,86%, cea mai mare marjă din anul 2016 încoace, reiese din analizele făcute anual de Economica.net, pe baza bilanţurilor depuse de instituţie la Finanţe. Marja de profit a instituţiei e cel puţin dublă faţă de cea realizată în anul 2019, după cum puteţi vedea în tabelul de mai jos.
Precizări:
Economica.net a analizat veniturile totale şi excedentul sau, după caz, pierderile universităţilor particulare din România în anii calendaristici 2020, 2019, 2018, 2017, 2016 şi 2008, potrivit bilanţurilor trimise la Finanţe şi declaraţiilor oficialilor Universităţii Titu Maiorescu pentru anul 2020.
În cazul universităţilor pentru care nu sunt disponibile bilanţurile din 2008, le-am folosit pe cele din 2009 (Universitatea Partium) şi 2012 (Universitatea Sapientia).
Am calculat dinamica valorilor principalilor indicatori financiari ai universităţilor în funcţie de valorile exacte ale acestora din bilanţurile de la Finanţe şi din declaraţiile oficialilor Universităţii Titu Maiorescu pentru anul calendaristic 2020.
Nu am inclus în analiză universităţile private cu profil teologic.