UNPR şi PDL, de braţ la alegeri: Ne vom susţine reciproc pentru a nu dilua voturile

Gabriel Oprea a participat, sâmbătă, la Conferinţa Judeţeană a UNPR Timiş, unde a anunţat o alianţă între formaţiunea politică pe care o conduce şi PDL.
Economica.net - sâm, 29 oct. 2011, 16:46

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că UNPR şi PDL se vor susţine reciproc în alegeri, acest lucru fiind important pentru ca aceste două formaţiuni politice să nu îşi „dilueze” reciproc voturile.

Gabriel Oprea a afirmat, într-o conferinţă de presă, că un candidat pentru primărie poate fi susţinut şi de UNPR şi de PDL pentru a nu „dilua” voturile.

„Se vor găsi modalităţi de cooperare (între UNPR şi PDL – n.r.) pentru a nu ne dilua votul. De exemplu, un candidat al uneia dintre aceste formaţiuni poate fi susţinut de ambele partide pentru a nu se dilua votul şi să câştigăm primăriile. Ne vom susţine reciproc şi la nivel naţional, şi la nivel judeţean”, a explicat Gabriel Oprea.

El a precizat că în perioada următoare se vor realiza sondaje pentru a cunoaşte şansele candidaţilor proprii, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele parlamentare.

Te-ar mai putea interesa și
Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice al României a fost publicat de Comisia Europeană
Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice al României a fost publicat de Comisia Europeană
Comisia Europeană a publicat Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC) al României pentru perioada 2025 - 2040, a anunţat, vineri, Ministerul Energiei,......
Cererea globală pentru maşini noi va creşte până în 2026 – EY
Cererea globală pentru maşini noi va creşte până în 2026 – EY
Cererea globală pentru maşini noi, inclusiv vehicule electrice (EV), ar putea creşte în următorii ani, arată rezultatele ...
Banca Mondială va prezenta noi planuri pentru crearea de locuri de muncă şi consolidarea securităţii alimentare
Banca Mondială va prezenta noi planuri pentru crearea de locuri de muncă şi consolidarea securităţii alimentare
Banca Mondială intenţionează să profite de reuniunile anuale de săptămâna următoare pentru a dezvălui o serie de ...
Ciucă: PNL va depune un proiect care să permită organizarea referendumului local simultan cu alegerile prezidenţiale
Ciucă: PNL va depune un proiect care să permită organizarea referendumului local simultan cu alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că deputaţii PNL vor depune un proiect de lege în baza căruia organizarea ...