UNSAR face apel la responsabilitate în gestionarea şi în mediatizarea situaţiilor similare Astra

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România face apel la responsabilitate atât în gestionarea, cât şi în mediatizarea situaţiilor similare celei în care se regăseşte compania Astra, aflată sub administrare specială, au declarat pentru AGERPRES, reprezentanţii UNSAR.
Economica.net - mie, 19 feb. 2014, 16:36
UNSAR face apel la responsabilitate în gestionarea şi în mediatizarea situaţiilor similare Astra

‘Nu avem foarte multe informaţii la aceasta oră, astfel încât să putem analiza impactul pe piaţa asigurărilor. Riscul reputaţional este singurul care se conturează în acest moment. Încrederea clienţilor este afectată de evenimentele de acest tip, motiv pentru care UNSAR face apel la responsabilitate atât în gestionarea, cât şi în mediatizarea situaţiilor de aceasta natură’, au spus aceştia.

Potrivit UNSAR, conform legislaţiei în vigoare, poliţele emise de o societate pusă sub administrare specială sunt valabile până la momentul expirării acestora. Societatea este obligată să onoreze din propriile disponibilităţi financiare existente sau rezultate din administrarea specială toate daunele care decurg din poliţele de asigurare.

UNSAR mai precizează că ‘nu este în măsură sa comenteze acţiunile Autorităţii de Supraveghere Financiară cu privire la situaţia descoperită de echipele de control la diverse entităţi din piaţa asigurărilor’.

De altfel, UNSAR a dat, miercuri, publicităţii un comunicat în care precizează că industria de asigurări din România este solidă, guvernată de un cadru de reglementare clar şi complet, aliniat normelor europene, de natură să asigure stabilitatea pieţei, identificarea eventualelor derapaje şi corectarea controlată a acestora. Întreg cadrul existent promovează funcţionarea coerentă, bazată pe prudenţialitate, care să asigure stabilitatea pieţei de profil, un climat concurenţial corect şi oferirea de servicii de calitate.

‘Pentru apărarea intereselor clienţilor companiilor de asigurări, la nivelul industriei există mecanisme care funcţionează ca ‘plase de siguranţă’, garantând protecţia şi respectarea drepturilor acestora în orice situaţie (rezerve, marjă de solvabilitate, fond de garantare etc.). În acest context, eventualele derapaje punctuale de la normele şi standardele de operare în domeniu – aşa cum este situaţia actuală – nu trebuie extrapolate, ci înţelese ca fiind excepţii’, se mai spune în comunicat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, marţi, deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială la compania Astra, cea mai mare societate de asigurări de pe piaţa românească.

Decizia ASF a fost luată după analiza raportului de control la societatea Astra şi a unei note a Direcţiei de Supraveghere şi Stabilitate Financiară din cadrul ASF.

Autoritatea a numit ca administrator special la Astra compania de consultanţă financiară KPMG Advisory. Din calculele ASF, care vor fi puse la dispoziţia administratorului special, Astra va avea nevoie de o majorare de capital semnificativă, urmând ca administratorul special să stabilească suma necesară.

Proprietarul companiei Astra Asigurări, Dan Adamescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ASF şi-a încălcat propria normă în momentul în care a decis intrarea în procedura de supraveghere specială a companiei Astra Asigurări. El a precizat că va ataca în instanţă decizia ASF pe care o consideră şocantă şi iresponsabilă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...