UNSAR lucrează la un program propriu de siguranţă în trafic, pe care îl va implementa în 2017
Potrivit unui comunicat al UNSAR, peste 1.900 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere petrecute în anul 2016 pe şoselele din România, conform informaţiilor furnizate de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). În ceea ce priveşte numărul răniţilor în accidente rutiere, aproximativ 28.000 de persoane au fost rănite în accidente uşoare şi 8.300 de persoane au fost rănite grav.
Numărul accidentelor cu vătămări corporale înregistrate în 2016 a crescut cu 12% faţă de anul trecut, iar numărul persoanelor rănite uşor în accidente rutiere a urcat cu 15%. Mai mult, numărul accidentelor cu pagube materiale a crescut cu 5% faţă de 2015.
‘Trebuie însă ţinut cont de faptul că multe dintre accidentele care se petrec pe drumurile din România nu sunt declarate la Poliţie, fiind însă instrumentate de asigurători. Datele ASF arată că la sfârşitul anului 2015 erau aproximativ 275.000 de dosare de daună doar pe RCA’, se spune în comunicat.
UNSAR precizează că datele transmise de IGPR la solicitarea Uniunii confirmă semnalele de alarmă trase de asigurători de-a lungul anului 2016, privind pericolul reprezentat de circulaţia pe drumurile din România. La nivel mondial, accidentele rutiere reprezintă una dintre cauzele principale ale deceselor, fiind numite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii o ‘problemă uriaşă de sănătate publică’.
‘Este esenţial ca în anul 2017 promovarea unui comportament responsabil în trafic să fie atât printre priorităţile decidenţilor politici, cât şi ale tuturor celorlalte părţi implicate: cetăţeni, şoferi profesionişti, asigurători. UNSAR doreşte să devină un partener pentru autorităţi în identificarea celor mai bune soluţii pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic şi pentru creşterea nivelului educaţiei rutiere în rândul cetăţenilor. În acest sens, UNSAR lucrează la un program propriu de siguranţă în trafic, pe care îl va implementa în anul 2017’, se spune în comunicat.
Uniunea susţine că, în ultimii ani, sumele pe care asigurătorii le cheltuiesc cu despăgubirile au înregistrat creşteri foarte mari, mai ales în ceea ce priveşte despăgubirile pentru daune morale şi vătămări corporale: despăgubiri mai mari cu aproximativ 140% în 2015 faţă de 2010, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Înfiinţată în 1994, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei asigurărilor pe plan intern şi internaţional.