UNTRR cere participarea activă a ministrului Transporturilor la Consiliul de Transport UE din 3 decembrie

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a adresat un apel Preşedintelui României şi Guvernului României să asigure participarea ministrului Transporturilor din România la următorul Consiliu al Miniştrilor de Transport din UE care va avea loc în 3 decembrie la Bruxelles, pentru a apăra viitorul transportatorilor români într-un moment important, când Consiliul va decide soarta Pachetului Mobilitate şi când, de asemenea, este prevăzură prezentarea programului de lucru al viitoarei Preşedinţii Române a Consiliului Uniunii Europene, potrivit News.ro. 
Economica.net - sâm, 01 dec. 2018, 14:22
UNTRR cere participarea activă a ministrului Transporturilor la Consiliul de Transport UE din 3 decembrie

„Precizăm că pachetul mobilitate 1, publicat pe 31.05.2017, cuprinde propuneri importante de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, realizate pe fondul protecţionismului în creştere al Statelor Membre din Vestul UE reunite în cadrul Alianţei Rutiere, iar transportatorii central şi est-europeni vor fi cei mai afectaţi de măsurile propuse, care vor conduce la o creştere semnificativă a costurilor lor de operare şi la restricţionarea transporturilor rutiere internaţionale operate de aceştia în cadrul UE”, se arată în comunicat.

În acest context, UNTRR avertizează că Austria – stat membru al Alianţei Rutiere care deţine actuala Preşedinţie a Consiliului UE, face presiuni pentru adoptarea în cadrul Consiliului de Transport a unui compromis privind pachetul mobilitate 1, prin care s-ar propune restricţionarea abuzivă a transporturilor rutiere internaţionale în UE.

„Solicităm ministrului Transporturilor din România să respingă ferm compromisul propus de Preşedinţia Austriacă cu privire la dosarele cheie ale Pachetului Mobilitate pentru transportatorii români”, se arată în comunicat.

UNTRR consideră că este inacceptabilă propunerea privind aplicarea directivei detaşării lucrătorilor la toate operaţiunile de transport rutier internaţional, cu exceptarea operaţiunilor de transport rutier bilateral definite extrem de restrictiv de către Preşedinţia Austriacă.

„Această propunere urmăreşte reducerea semnificativă a transporturilor rutiere internaţionale operate de transportatorii români în UE cu consecinţe negative asupra economiei României, în condiţiile în care, reamintim că transportul rutier de mărfuri este principalul contributor la exportul de servicii al României, conform datelor BNR”, se arată în comunicatul citat de News.ro

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 56,28 de milioane de lei (11,30 de milioane de euro),......
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel pentru Tunelul Meseș
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să primească ultimele documente de la asocierea ...
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru ...
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Retailerul de articole sportive Decathlon a raportat luni vânzări solide în 2024 şi a anunţat că va continua procesul ...