UNTRR solicită Comisiei Europene și Guvenului să găsească soluții pentru ca șoferii de TIR să ajungă la camioanele lor din Europa de Vest

Economica.net
23 03. 2020
09_tiruri_lib_gabi7043_465x390_76428600

Apelul a fost făcut de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) către comisarul european pe transporturi, Adina Vălean, prim-ministrului Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, secretarul de stat în MAI şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

„În contextul crizei europene determinate de pandemia COVID-19, firmele de transport rutier internaţional deţin un rol vital pentru funcţionarea sistemelor medicale şi de alimentaţie publică în România şi în UE, iar în acest sens ar trebui să fie permisă deplasarea şoferilor români pentru preluarea camioanelor care operează transporturi internaţionale în Europa de Vest, cu respectarea prevederilor contractuale şi ale legislaţiei europene privind transporturile rutiere. Precizăm că sunt peste 150.000 de şoferi români care operează camioane în Europa de Vest şi care lucrează atât pentru firme româneşti, cât şi pentru firme din alte state membre UE”, susţine UNTRR, într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în UE, aproape 80% din mărfuri sunt transportate pe cale rutieră, astfel că blocarea transporturilor rutiere de mărfuri va crea efecte imediate şi catastrofale iremediabile prin oprirea producţiei şi comerţului.

Transportul rutier este principalul contributor la exportul de servicii al României, cu un total de 6,12 miliarde euro în 2019, în creştere cu 10% faţă de 2018. În plus, transportul rutier generează un sfert din exportul total de servicii al României, de 26,3 miliarde de euro, şi peste jumătate din soldul total al comerţului internaţional cu servicii.

„UNTRR solicită autorităţilor măsuri pentru fluidizare a traficului la frontierele de intrare în România, pentru ca mărfurile esenţiale, precum medicamentele, alimentele şi echipamentele, să nu rămână blocate, afectând astfel lanţul de aprovizionare şi soluţiile de tratament medical pentru populaţie”, se spune în comunicat.

Totodată, UNTRR solicită Comisiei Europene stabilirea de coridoare europene pentru transportul medicamentelor, echipamentelor şi alimentelor şi „să nu mai lase loc de interpretări şi abuzuri din partea statelor membre”.

„Criza noului coronavirus este o problemă europeană, iar statele membre UE trebuie să reacţioneze în comun, în mod coordonat, în faţa problemelor comune, ţinând cont de interdependenţa activităţilor economice dintre acestea şi cu restul economiei globale”, atrag atenţia aceştia.

UNTRR consideră că este imperios necesar ca această abordare să înceapă acum, în timp real, fără să se aştepte finalul acestei crize pentru a realiza proceduri pentru o eventuală criză similară în viitor.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.