UNTRR denunță tratamentul inacceptabil practicat de autoritățile bulgare la punctul de frontieră de la Ruse și solicită acțiuni imediate pentru stoparea acestei practici
„Situaţia alarmantă a şoferilor români de camion blocaţi la Ruse: UNTRR solicită acţiuni urgente pentru stoparea practicilor discriminatorii ale autorităţilor bulgare la frontieră. Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este profund îngrijorată de discriminarea inacceptabilă şi tratamentul nedrept aplicat transportatorilor rutieri şi şoferilor profesionişti români la punctul de trecere a frontierei de la Ruse, Bulgaria. Situaţia a ajuns la un punct critic astăzi, cu sute de şoferi români de camion blocaţi pentru mai mult de 35 de ore în parcările de camioane din Ruse şi în special TIR Parking Ruse, aşteptând să treacă frontiera BG-RO”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
Potrivit sursei citate, în dimineaţa zilei de vineri, 12 aprilie, în jurul orei 4:00 a.m., mai mulţi şoferi români au primit mesaj prin pager să se deplaseze către frontieră, însă până la ora 13:00, aceştia încă nu reuşiseră să iasă din parcare întrucât atât drumul spre frontieră, cât şi punctul de trecere a frontierei sunt blocate cu camioane bulgăreşti, care nu trecuseră prin parcare şi nici prin coada virtuală.
Autorităţile române contactate de UNTRR au precizat că motivul întârzierii de astăzi ar fi din cauza autorităţilor din Bulgaria care au decis ca toate vehiculele de marfă să treacă prin scanerul cu raze X.
„Operaţiunea de scanare durează în jur de 20 de minute, iar cântărirea vehiculelor încă 15 minute. Fotografiile şi filmările transmise UNTRR de către şoferii români demonstrează amploarea blocajului, cu peste 1.000 de camioane care aşteaptă în parcări şi pe drumul naţional care duce spre Ruse pentru a trece frontiera terestră bulgaro-română, în timp ce camioanele transportatorilor bulgari sunt lăsate să treacă. Atitudinea sfidătoare a autorităţilor de control din Bulgaria afectează atât condiţiile de concurenţă loială cât şi programul de lucru al şoferilor români, care în loc să înceapă vinerea perioada de repaus săptămânal normală acasă în România, conform Pachetului de Mobilitate, aceştia sunt obligaţi să stea zeci de ore şi zile într-o frontieră UE”, subliniază comunicatul UNTRR.
În aceste condiţii, UNTRR face apel la acţiuni imediate şi coordonate ale autorităţilor române şi bulgare pentru reducerea urgentă a timpilor excesivi de aşteptare la frontiera BG-RO şi pentru a se asigura tratamentul corect al şoferilor români blocaţi în toate parcările din Ruse.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, care a înregistrat de la înfiinţare, în 1990, până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.
Sursa foto: Facebook.com/untrr