Unu din cinci români anunţă pe Facebook că pleacă în vacanţă – sondaj

Economica.net
05 11. 2014
facebook_banner_on_computer_jpg_84414900_95647800_92992900

Sondajul arată că 20,45% dintre respondenţi anunţă pe Facebook sau pe alte reţele de socializare când pleacă în vacanţă sau postează fotografii în timp ce sunt plecaţi, iar restul de 79,55% au răspuns negativ la această întrebare, demonstrând o mai mare atenţie faţă de securitatea locuinţei lor.

Deşi cutremurul este unul dintre riscurile de care românii se tem cel mai tare, România având o mare expunere la acest fenomen, doar 26,35% dintre respondenţii care au participat la sondaj deţin o trusă de urgenţă în caz de cutremur, în care sunt incluse elemente esenţiale precum o lanternă, un fluier, câteva provizii şi o pătură. Cei mai mulţi dintre cei care deţin o astfel de trusă locuiesc la bloc (65,64%).

Măsurile preventive financiare nu le sunt, însă, străine românilor, care par să conştientizeze riscurile la care este expusă locuinţa lor. Astfel, majoritatea celor care au participat la sondaj (70,4%) deţin o asigurare obligatorie a locuinţei. Pe de altă parte, 59,1% dintre respondenţi au declarat că au în vigoare o asigurare facultativă a locuinţei.

În ceea ce priveşte alte măsuri de protecţie a locuinţei, românii oscilează între un comportament preventiv şi neglijenţă faţă de elemente importante. De exemplu, mulţi verifică instalaţiile de gaze şi pe cele electrice, atunci când pleacă de acasă pentru mai mult timp, dar puţini instalează sisteme de securitate specializate, precum alarmele sau dispozitivele anti-incendiu.

Astfel, 73% dintre participanţii la sondaj au declarat că, atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, scot din priză toate aparatele electrice, iar 78,42% îşi verifică instalaţiile de utilizare a gazelor.

Pe de altă parte, foarte puţini dintre respondenţi au instalat un sistem de alarmă – doar 13,54% dintre aceştia. Conform sondajului, doar 32,92% dintre respondenţi au luat măsuri preventive împotriva unui incendiu, precum instalarea unor dispozitive de detectare a fumului sau deţinerea unui stingător de incendii.

Nu în ultimul rând, doar 25,51% dintre participanţii la sondaj au declarat că au montate grilaje metalice la gurile de aerisire, la ferestrele de la parter sau în alte locuri pe unde s-ar putea pătrunde cu uşurinţă în locuinţa personală.

Sondajul a fost realizat online în cadrul campaniei naţionale ‘Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe’, pe un eşantion de 1.500 de persoane, fiind diseminat cu precădere prin intermediul reţelei sociale Facebook. Respondenţii au fost în proporţie de 60% femei şi 40% bărbaţi, atât din mediul urban (80%), cât şi din mediul rural (20%), care locuiesc atât la casă (33%), cât şi la bloc (67%).

Pentru al doilea an consecutiv, luna octombrie a fost pusă sub semnul eforturilor de informare în materie de asigurări de locuinţe. Campania naţională ‘Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe’ a fost organizată, în 2014, cu susţinerea ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară, de către UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, PAID – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor, UNSICAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România şi APPA – Asociaţia pentru Promovarea Asigurărilor.

Campania a avut drept obiectiv creşterea gradului de conştientizare a românilor cu privire la pericolele la care le este expusă locuinţa, precum şi informarea acestora cu privire la formele de protecţie financiară pe care le oferă încheierea unei asigurări obligatorii sau facultative de locuinţă.