Unul din cinci români este sărac. Cum vrea Guvernul să scadă numărul săracilor cu 400.000 până în 2020

Unul din cinci români, adică aproape cinci milioane de persoane, se confruntă cu sărăcia, iar Guvernul vrea să micşoreze cu 400.000, până în 2020, numărul celor din această categorie, potrivit proiectului Strategiei naţionale privind reducerea sărăciei, pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), scrie Mediafax.
Economica.net - D, 04 ian. 2015, 15:40
Unul din cinci români este sărac. Cum vrea Guvernul să scadă numărul săracilor cu 400.000 până în 2020

Proiectul Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2014-2020) arată că unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient, iar o mare parte din sărăcia bazată pe venit este persistentă, trei sferturi dintre persoanele sărace aflându-se în această situaţie de cel puţin trei ani.

De asemenea, o treime din populaţie nu-şi poate permite să achiziţioneze articole considerate dezirabile sau chiar necesare pentru a duce un trai decent. Potrivit aceluiaşi document, încă mai există copii care nu au mers niciodată la şcoală, iar procentul tinerilor fără o educaţie adecvată este ridicat.

 

 

Citeşte continuarea articolului, pe Mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Acțiunile de top din trimestrul al doilea la nivel global: Investitorii individuali cumpără acțiuni UnitedHealth și Lululemon la preț redus, așteptând redresarea sectorului medical
Acțiunile de top din trimestrul al doilea la nivel global: Investitorii individuali cumpără acțiuni UnitedHealth și ...
Investitorii individuali la nivel global au cumpărat acțiuni UnitedHealth și Lululemon la preț redus în trimestrul al doilea, precum și acțiuni din sectorul sănătății, în așteptarea......
Acord UE-Israel pentru extinderea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza
Acord UE-Israel pentru extinderea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Israelul în vederea extinderii ajutorului umanitar pentru Fâşia Gaza, a anunţat ...
O nouă criză? Undă de şoc după taxele vamale anunţate de Trump pentru cupru (analiză XTB)
O nouă criză? Undă de şoc după taxele vamale anunţate de Trump pentru cupru (analiză XTB)
Introducerea de către preşedintele Donald Trump a unei taxe de 50% la importurile de cupru în Statele Unite marchează ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat 1,7 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat 1,7 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 1,69 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...