Unul din opt europeni a rămas fără telefon, tabletă şi, implicit, date personale

Economica.net
10 02. 2014
teen_smartphone_istockphoto_00547100

Potrivit cercetării, dispozitivele mobile sunt pierdute, furate sau deteriorate în mod regulat, mai bine de 12% dintre repondenţii din Europa raportând cel puţin una dintre aceste probleme, anul trecut.

O privire mai atentă arată că 8% dintre dispozitivele utilizatorilor au fost iremediabil deteriorate, 2% dintre acestea au fost pierdute şi 3% au fost furate.

Specialiştii Kasperky Lab menţionează că pe dispozitivele mobile sunt stocate tipuri de date, precum: fotografii şi clipuri video personale (pe 74% dintre smartphone-uri/pe 68% dintre tablete), mesaje primite şi trimise de pe e-mail-ul personal (64%/62%), parolele pentru conturile de pe reţelele sociale şi conturile de e-mail (17%/15%), e-mail-uri de serviciu (30%/27%), documente de business (17%/25%) şi informaţii financiare, parolele pentru conturile de online banking (8% din smartphone-uri şi tablete).

Kaspersky Lab este cel mai mare producător privat de soluţii de securitate endpoint din lume, fiind inclus în topul primilor patru producători de soluţii pentru protecţie endpoint la nivel mondial.

Pe parcursul celor 15 ani de existenţă, compania a rămas o companie inovatoare în domeniul securităţii informatice şi oferă suite de protecţie IT pentru utilizatori individuali, SMB şi companii mari.

Compania este prezentă în aproximativ 200 de ţări şi protejează peste 300 de milioane de utilizatori din întreaga lume.