Unul dintre adjuncţii ministrului rus al apărării s-ar putea regăsi pe noua lista de sancţiuni a UE (surse)

Unul dintre adjuncţii ministrului rus al apărării, respectiv Anatoly Antonov, este oficialul cu rangul cel mai înalt care s-ar putea regăsi pe lista responsabililor ruşi sau ucraineni pro-ruşi vizaţi de noua serie de sancţiuni europene ce urmează să fie supusă aprobării miniştrilor de externe din statele UE la reuniunea de luni, relatează agenţia Reuters citând surse diplomatice neprecizate.
Economica.net - vin, 06 feb. 2015, 20:30
Unul dintre adjuncţii ministrului rus al apărării s-ar putea regăsi pe noua lista de sancţiuni a UE (surse)

Pe această listă vor fi 9 entităţi şi 19 persoane care nu vor mai avea drept de viză pentru spaţiul comunitar şi cărora li se vor îngheţa averile. Dezvăluirea surselor citate nu a fost confirmată şi de alte surse oficiale, întrucât lista este deocamdată confidenţială.

Diplomaţii consultaţi de agenţia Reuters au mai menţionat că unele state din UE care doresc acţiuni mai ferme împotriva Rusiei au cerut ca pe listă să fie înscris chiar ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu. Dar în final s-a ajuns la compromisul ca unul dintre adjuncţii acestuia să se regăsească printre cei vizaţi de noua serie de sancţiuni ce ar putea fi adoptată ca urmare a escaladării conflictului din Ucraina, unde separatiştii proruşi sunt sprijiniţi de Moscova.

Anatoly Antonov are un trecut în diplomaţie şi în prezent este responsabil cu cooperarea militară internaţională a Rusiei. În ultimele luni el a făcut o serie de afirmaţii ce au iritat statele occidentale, cum a fost cea din luna decembrie, când a acuzat NATO că transformă Ucraina în ‘prima linie’ a confruntării cu Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...