Unul dintre adjuncţii ministrului rus al apărării s-ar putea regăsi pe noua lista de sancţiuni a UE (surse)
Pe această listă vor fi 9 entităţi şi 19 persoane care nu vor mai avea drept de viză pentru spaţiul comunitar şi cărora li se vor îngheţa averile. Dezvăluirea surselor citate nu a fost confirmată şi de alte surse oficiale, întrucât lista este deocamdată confidenţială.
Diplomaţii consultaţi de agenţia Reuters au mai menţionat că unele state din UE care doresc acţiuni mai ferme împotriva Rusiei au cerut ca pe listă să fie înscris chiar ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu. Dar în final s-a ajuns la compromisul ca unul dintre adjuncţii acestuia să se regăsească printre cei vizaţi de noua serie de sancţiuni ce ar putea fi adoptată ca urmare a escaladării conflictului din Ucraina, unde separatiştii proruşi sunt sprijiniţi de Moscova.
Anatoly Antonov are un trecut în diplomaţie şi în prezent este responsabil cu cooperarea militară internaţională a Rusiei. În ultimele luni el a făcut o serie de afirmaţii ce au iritat statele occidentale, cum a fost cea din luna decembrie, când a acuzat NATO că transformă Ucraina în ‘prima linie’ a confruntării cu Rusia.