Unul dintre fiii lui Butoane şi trei locotenenţi ai săi, ridicaţi de DIICOT

Unul dintre fiii lui Octavian Grecu, zis "Butoane", şi alţi trei locotenenţi ai săi, au fost ridicaţi, joi, de procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane.
Economica.net - joi, 27 oct. 2011, 08:27

Cei patru au fost ridicaţi în urma unei acţiuni coordonate de procurori ai Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit Mediafax. Acţiunea a fost organizată într-un dosar de trafic de persoane.

Numele lui Octavian Grecu, zis „Butoane”, a fost legat, în ultima perioadă de contextul agresiunii comise într-un bar din Giurgiu asupra baschetbalistului american Chauncey Hardy, decedat ulterior.

Ionuţ Tănăsoaia, zis şi „Gypsy Gipsanu”, tânărul care l-a lovit pe baschetbalistul american, este un apropiat al lui Florin Grecu, pe un site de socializare fiind postată o fotografie în care Tănăsoaia îl ţine de gât pe „Floricel”.

Ionuţ Tănăsoaia, tânărul care l-a lovit pe baschetbalistul american, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, mandatul fiind emis de Tribunalul Giurgiu, sub acuzaţiile de lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice.

Te-ar mai putea interesa și
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul ...
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania maghiară de petrol și gaze MOL și-a exprimat oficial interesul pentru achiziționarea rafinăriei Lukoil de la ...
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut – CNIR
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut ...
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Federația Română de Canotaj în vederea realizării ...