Up România: Estimăm vânzări cu 20% mai mari decât anul trecut pentru tichetele cadou de Paşti
“În baza precomenzilor pe care le avem până la această dată, putem estima deja vânzări cu 20% mai mari în 2017 pentru tichetele cadou de Paşti, o tendinţă accelerată în special de IMM-uri care au văzut că acest model de stimulare a angajaţilor funcţionează la companiile mari şi foarte mari cu rezultate directe asupra productivităţii. În plus, acordarea de tichete cadou este favorizată și de modificările Codului Fiscal aplicate din 2016”, a declarat Elena Pap, director general al Up România.
Tichetele cadou pot fi acordate de orice societate, indiferent de mărimea acesteia.
Acestea sunt scutite de impozit pentru valori până la 150 de lei per beneficiar, putând fi acordate atât salariaţilor, cât şi copiilor minori ai acestora.
Astfel, un salariat cu doi copii minori poate primi tichete cadou în valoare de 450 de lei, pentru care va fi scutit de impozit, iar compania este scutită de contribuţii sociale şi patronale. Similar, un soţ şi o soţie care lucrează la aceeaşi companie şi au un copil minor pot primi tichete cadou în valoare totală de 600 de lei, exemplifică Up România.
“Acordarea de tichete cadou aduce certe avantaje pentru angajatori şi oferă o mare libertate angajaţilor de a achiziţiona ce își doresc dintr-o varietate de produse şi servicii”, a mai spus Elena Pap.
Tichetele cadou emise de Up România sunt acceptate într-o reţea de peste 55.000 de magazine din întreaga ţară, iar beneficiarii acestora pot achiziţiona bijuterii, cosmetice, articole vestimentare şi încălţăminte, cărţi, jucării, obiecte de mobilier, decoraţiuni, electronice şi electrocasnice, servicii de turism.