UPDATE: E oficial, cehul Tomáš Spurný este noul preşedinte executiv al BCR. Alte mari schimbări
Austriecii de la Erste Gruop, acționarul majoritar al BCR, a făcut schimbări radicale în conducerea BCR.
A fost numit un nou preşedinte executiv, un nou director financiar, un nou director de operaţiuni şi a doi noi vicepreşedinţi. Grupul austriac are o expunere pe Europa Centrală şi de Est decisivă pentru viitorul său, potrivit declaraţiilor din ultima vreme ale oficialilor Erste. Erste a dat pe BCR mai mult decât valorează la bursă ea însăși, acum, și de aceea este firesc să se concentreze asupra perlei coroanei.
Tomáš Spurný (46 de ani) îl înlocuieşte în poziţia de preşedinte executiv al BCR pe Dominic Bruynseels, începând cu data de 1 Aprilie 2012. Spurný este un bancher cu experienţă internaţională, care a condus în ultimii zece ani instituţii financiare şi bancare importante din Slovacia, Cehia şi Ungaria. Acum vine de la Budapesta, unde a fost directorul general al CIB Bank Ungaria, membră a grupului financiar italian Intesa Sanpaolo, potrivit datelor BCR.
Înainte de a activa în domeniul bancar, Tomáš Spurný a lucrat câţiva ani la firma de consultanţă pentru management McKinsey and Company, oferind consiliere instituţiilor financiare pe diverse pieţe din Europa Centrala şi de Est (ECE).
Vicepreşedintele executiv Financiar (CFO) Bernd Mittermair (43 de ani) este încă (până la avizarea numirtilor de către Banca Națională) actualul şef al departamentului de Managementul performantei Grupului din Erste Group Bank AG. Predecesorul Helmuth Hintringer (61 de ani) se va retrage după o carieră de peste patru decenii în domeniul bancar în Europa Centrala şi de Est.
Bernd Mittermair a venit in Erste Group în 1992, specializându-se în managementul activelor, controlling şi în managementul performanţei. Este specialist în planificarea strategică şi operaţionala şi în elaborarea bugetelor. A fost implicat în toate procesele majore de due diligence ale Erste Group începând din 1999.
Pentru Sergiu Manea (39 de ani) a fost creată acum funcţia de vicepreşedinte Trezorerie, pieţe de Capital şi Group Large Corporates. Va prelua o parte din atribuţiile actuale ale linii de afaceri condusă de Wolfgang Schoiswohl. Sergiu Manea are peste 15 ani de experienţă pe pieţele financiare şi a lucrat în cadrul mai multor bănci internaţionale, precum Citibank, ING, ABN Amro şi Bank Austria Creditanstalt. A fost ;i partener asociat în cadrul Ithuba Capital, o firmă austriacă independentă care oferă servicii de management al activelor şi consiliere financiară.
Martin Skopek, care esteîncă responsabil cu activitatea de retail, va prelua funcţia de vicepreşedinte executiv Retail şi Private Banking, funcţie pe caer a mai ocupat-o între anii 2006 şi 2010. Martin Skopek va continua să coordoneze activităţile de retail la nivelul Erste Group şi va rămâne preşedinte al Consiliului de Retail al grupului.
Christian Bruckner va fi vicepreşedinte executiv Operaţiuni (COO). A fost chief operating officer în BCR din anul 2010 şi consilier al Comitetului executiv până în prezent – va deveni membru al Comitetului Executiv si.
Ceilalţi membri ai Comitetului Executiv sunt Frank-Michael Beitz, Vicepreşedinte executiv Risc (Chief Risk Officer) şi Wolfgang Schoiswohl, Vicepreşedinte executiv Corporate Banking.
„În ciuda mediului de afaceri în continuare dificil, România şi-a păstrat excelentul potenţial de creştere şi reprezintă una dintre principalele pieţe asupra cărora Erste Group se concentrează. Deciziile de astăzi ne pregătesc pentru a deveni parteneri şi mai buni ai cetăţenilor români şi ai economiei reale. Ne-am întărit echipa de conducere cu bancheri cu experienţă internaţională, dar având şi rădăcini în ECE. Am convingerea că vor constitui o echipă care va conduce banca pe calea dezvoltării,” a declarat Andreas Treichl, preşedinte exeutiv (CEO) Erste Group, după şedinţa de astăzi a Consiliului de supraveghere al BCR, pe care a prezidat-o.
Toate numirile trebuie sa fie aprobate de Banca Naţională a României.