UPDATE Kurzii au preluat controlul barajului de la Mosul

Forțele kurde, susținute de aviația americană, au preluat duminică controlul celui mai mare baraj din Irak, situat la nord de Mosul, care fusese cucerit în urmă cu zece zile de jihadiștii Statului Islamic (SI), au anunțat responsabili, citați de AFP.
Economica.net - Dum, 17 aug. 2014, 19:40
UPDATE Kurzii au preluat controlul barajului de la Mosul

Statele Unite ale Americii au raportat cu puțin timp mai înainte că au efectuat duminică 14 atacuri aeriene în apropiere de barajul de la Mosul, nu departe de Erbil (nord), după cum a indicat Centcom, Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală.

Avioane și drone au lansat „cu succes” 14 lovituri care au distrus sau avariat 10 vehicule armate ale insurgenților Statului Islamic, șapte vehicule de transport Humvee, două vehicule blindate pentru transportul trupelor și un post de control, a precizat Centcom.

Aceste acțiuni au avut drept scop sprijinirea „eforturilor umanitare, protejarea infrastructurii importante, a personalului și instalațiilor SUA în Irak și vin în ajutor forțelor de securitate irakiene și forțelor de apărare kurde”, potrivit Centcom.

În ajun, SUA au efectuat nouă atacuri aeriene punctuale asupra unor obiective similare, în sprijinul ofensivei peshmerga (combatanți kurzi), lansată sâmbătă pentru a recuceri barajul de la jihadiști, care îl controlau din 7 august.

Barajul furnizează apă și electricitate celei mai mari părți a regiunii și este indispensabil irigațiilor unor suprafețe mari de culturi.

În timp ce Irakul s-a afundat în haos de la începutul lunii iunie, în urma unei ofensive a jihadiștilor Statului Islamic, pe care care nimic nu pare să-o oprească pentru moment, marile puteri și-au amplificat eforturile pentru a stopa finanțarea insurgenților, a livra arme kurzilor și ajutor zecilor de mii de persoane strămutate ca urmare a violențelor.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda Motor Co și Nissan Motors Co au anunțat astăzi oficial semnarea unui memorandum (MOU) care precede negocieri pentru o integrare comercială completă între cele două companii prin......
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, conectarea românilor din diaspora, Hub de hidrogen
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, ...
Digitalizarea administrației, a IMM-urilor, a școlilor din mediul rural, dar și a universităților, conectarea românilor ...
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
PSD-PNL-minorități și-a propus în programul de guvernare să sprijine angajarea și instalarea tinerilor în agricultură ...
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Programul de guvernare al noului Executiv pe sectorul de energie, care va beneficia în continuare de un minister dedicat ...