Uraganul Matthew îşi pierde din intensitate
După ce a făcut aproape 900 de victime în Haiti şi a lăsat în urmă importante pagube materiale şi scene de coşmar, cu străzi şi case inundate şi prăbuşite, copaci smulşi din rădăcini, uraganul Matthew a lovit coastele americane.
Sâmbătă, la ora 06:00 GMT, Matthew se afla în apropiere de Charleston (Carolina de Sud) şi de Savannah (Georgia). Uraganul şi-a pierdut din intensitate, fiind retrogradat până la categoria 2 pe scara Saffir-Simpson, cu vânturi care suflă cu viteza de până la 165 km/h, după ce la un moment dat era inclus în categoria maximă, 5, pe această scară.
„Persistă pericolul de producere a inundaţiilor (…) de-a lungul coastei de nord-est a Floridei, de-a lungul coastelor Georgiei, Carolinei de Sud şi ale Carolinei de Nord”, conform Serviciului american de supraveghere a uraganelor (NHC).
Autorităţile din Carolina de Sud au dispus evacuarea mai multor mii de locuitori din calea furtunii.
„Experţii meteorologi au descris uraganul Matthew ca pe o furtună ce se produce o dată la 100 de ani”, a declarat primarul din Jacksonville (Florida), Lenny Curry. Aproape jumătate dintre cei 850.000 de locuitori ai acestui oraş au fost, de asemenea, evacuaţi. „Cetăţenii noştri trebuie să fie în siguranţă. Prioritatea noastră este siguranţa publică”, a adăugat el.
În Florida uraganul Matthew a făcut cinci victime: două femei şi-au pierdut viaţa din cauza copacilor doborâţi de vânt, o a treia din cauza unei crize cardiace, fără ca serviciile de salvare să poată interveni, iar un cuplu a murit din cauza emisiilor de monoxid de carbon ale unui generator din garajul în care s-au adăpostit de furtună.
Conform estimărilor, uraganul Matthew a produs pagube de 25 de miliarde de dolari în SUA, informează USA Today.
Aproximativ 1,1 milioane de persoane din Florida s-au confruntat cu pene de electricitate.