Uraganul Sandy ar putea încetini creşterea economiei SUA în trimestrul patru

Economica.net
31 10. 2012
flag_01710900

Avansul economiei americane ar putea fi de 1%-1,5% în ultimele trei luni ale anului, consideră Gregory Daco, analist la IHS Global Insight, sub estimarea anterioară de 1,6%, având în vedere că milioane de oameni nu vor putea să se întoarcă la muncă din cauza distrugerilor provocate de furtună, transmite Bloomberg.

Sandy a traversat o regiune cu o populaţie de 60 de milioane de oameni, similară cu cea a Italiei, care reprezintă circa un sfert din economia de 13.600 de miliarde de dolari, a arătat Eric Lascelles, economist şef la RBC Global Asset Management în Toronto.

Uraganul a dus la închiderea bursei din New York, la oprirea transporturilor aeriene şi feroviare, precum şi a activităţii angajaţilor guvernului federal şi a autorităţilor statale din Virginia şi până în Massachusetts.

„Dacă oamenii nu vor mai merge pe Broadway la spectacole şi restaurante, toate aceste afaceri vor avea de suferit”, a declarat Stephen Bronars, analist la Welch Consulting în Washington.

Furtuna ar putea încetini creşterea PIB cu până la 0,2 puncte procentuale în acest trimestru, ceea ce echivalează cu circa 30 de miliarde de dolari, a declarat Mark Vitner, analist la Wells Fargo în Charlotte, Carolina de Nord.

„Este o regiune cu o densitate incredibil de mare a populaţiei şi o sursă disproporţionat de mare a producţiei economice a SUA”, a spus Lascelles.

Vânzările magazinelor de pe coasta de est ar putea scădea în noiembrie cu până la 3%, după ce retailerii au oprit activitatea din cauza uraganului, potrivit unei estimări făcute de Oliver Chen, analist la Citigroup.

În schimb, supermarketurile şi magazinele cu produse destinate locuinţelor, precum Home Depot, ar putea avea de câştigat.

Pagubele materiale provocate de Sandy at putea depăşi 20 de miliarde de dolari, după ce uraganul a afectat imobile rezidenţiale şi de birouri şi a inundat metroul din New York. Din acest total, daunele asigurate ar putea fi de 7-8 miliarde de dolari, consideră Charles Watson, director la compania de cercetări în domeniul riscurilor Kinetic Analysis din Silver Spring, Maryland.