Urgență în asigurări, în plină criză Coronavirus! Președintele FGA vrea rapid director general, după peste un an cu postul blocat

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) principalul sprijin al păgubiților în cazul unui faliment în asigurări, își caută director general, un an și trei luni în care postul a fost blocat. În mod curios, procedura a mers pe repede înainte, începând cu 25 februarie și a trecut în faza " de urgență" în urmă cu doar câteva zile, în plină criză Coronavirus. Deciziile au fost urgentate și susținute puternic chiar de către Carmen Radu, președintele Consiliului de Administrație al FGA, după cum afirmă surse care au legătură cu evenimentele. La rândul său, președintele FGA spune că nici măcar nu există, deocamdată, un calendar clar și un anunț public de angajare.
Şerban Buşcu - vin, 13 mart. 2020, 10:36
Urgență în asigurări, în plină criză Coronavirus! Președintele FGA vrea rapid director general, după peste un an cu postul blocat

Într-un punct de vedere transmis ulterior apariției primei forme a textului președintele FGA, Carmen Radu, spune că nu există încă o aprobare pentru un calendar de concurs și nici un anunț oficial în acest sens și că atunci când va demara efectiv procedura totul va fi public și transparent. Mai mult, președintele FGA  subliniază că ședințe extraordinare au loc periodic, nu este nimic special și că este absolut firesc ca CA să probe decizii privind numirea conducerii executive. Redăm mai jos întregul mesaj:

Consiliul de administrație al FGA poate fi convocat în ședințe extraordinare de Președinte sau la cererea a trei membri ori de câte ori este necesar in conformitate cu prevederile legale în vigoare. In condițiile răspândirii infecțiilor cu Covid 19, a fost convocată o ședință extraordinara pentru adoptarea unor măsuri interne cu caracter urgent. Astfel de ședințe extraordinare au avut loc, din 2015 până în prezent, ori de câte ori a fost necesar. Nu este nimic neobișnuit De asemenea, Consiliul de administrație, in aplicarea prevederilor legale din LG. 213/2015, avizează și supune spre aprobarea Consiliului ASF propunerile de numire in funcție pentru conducerea executivă. Astfel, Consiliul de administrație are obligația de a aproba procedurile interne de recrutare și selecție pentru funcțiile de conducere executivă și, totodata, să decidă demararea procesului de recrutare când este cazul. Daca se va scoate la concurs postul de Director general al FGA, decizia va fi una publica, mediatizarea va fi făcută conform procedurilor în vigoare.

 

Pe data de 25 februarie, Consiliul de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) a decis declanșarea procedurilor de selecție și angajare a unui nou Director General, post rămas vacant după plecarea lui Cristian Roșu pe poziția de vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară(ASF). Informația nu a fost făcută publică, dar este inclusă într-un document intern aflat în posesia ECONOMICA.NET.

Decizia a venit la aproape trei ani după plecarea lui Roșu și după nu mai puțin de șapte luni de analiză a procedurilor de angajare ce urmează să se aplice. De aici înainte, însă, spun sursele ECONOMICA.NET se dorește ca totul să meargă cât mai rapid, chiar și în contextul unor probleme ceva mai importante, cum ar fi criza Coronavirus.

Astfel, pe 3 martie și 10 martie, președintele CA Carmen Radu, ar fi convocat două ședințe extraordinare în care, printre altele, s-a stabilit că procedura de angajare a directorului general trebuie să meargă în regim de urgență.

În piață circulă deja două, trei nume de potențiali ocupanți ai poziției de director general, toate din interiorul FGA. Mai insistent este vehiculat numele unui director din instituție, pe care nu îl vom numi deorece ne-a transmis doar că „Deocamdată nu am văzut un anunț public de angajare”.

La rândul său, spun sursele noastre, Carmen Radu ar urma să plece în ASF, pe poziția de director al uneia dintre Direcțiile importante din sectorul asigurări.

Potrivit statutului, FGA va despăgubi toți creditorii de asigurări (clienți ori păgubiți) în limita a 100.000 de euro per dosar. Pentru Astra și Carpatica, FGA a plătit circa 700 de milioane de lei, cu 130 de milioane de lei mai mult decât deține în prezent.
 
FGA este alimentat de companiile de asigurare, care plătesc 1% din primele brute subscrise în cazul asigurărilor generale și 0,4% în cazul asigurărilor de viață. Foarte important, potrivit legii, dacă situația o impune, cotizația asigurătorilor poate urca și până la 10% din prime.
 
În acest moment, FGA are un disponibil de 570 de milioane de lei, însă o decizie de ÎCCJ va reduce această sumă la circa 460 de milioane de lei, după cum a scris ECONOMICA.NET în exclusivitate.
Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...