Urgent Cargus implementează sistemul de livrare cu contact redus între curier şi client
Potrivit sursei citate, numărul livrărilor de colete Urgent Cargus care nu mai necesită ramburs la livrare a înregistrat o creştere de 20% în ultimele zece zile, menţionează compania de curierat. Această rată de creştere confirmă tendinţa aşteptată a clienţilor de a apela tot mai mult la cumpărăturile online, apreciază Urgent Cargus.
„Suntem conştienţi că trebuie să continuăm să facem livrările, chiar şi în condiţiile dificile de azi. Avem clienţi care depind de noi, sunt business-uri care se bazează pe serviciile noastre. Este foarte important acum să ne facem treaba bine, eficient şi în siguranţă, ca să menţinem economia funcţională, mai ales în aceste condiţii severe de avarie. Ne numărăm printre cei din prima linie, noi şi toţi cei din industria de curierat. Suntem prima companie de curierat care a venit cu această soluţie şi suntem gata să împărtăşim soluţia pusă la punct de echipele noastre cu toţi ceilalţi colegi din industrie, astfel încât să răspundem cât mai coordonat nevoii stringente de stopare a răspândirii COVID 19”, subliniază Jaroslaw Sliwa, directorul general al companiei de curierat.
În acest context, noul sistem de livrare cu contact redus răspunde şi aşteptărilor clienţilor şi, totodată, unei tot mai stringente nevoi de protecţie împotriva răspândirii Covid-19, susţine compania.