Urgenţă. Banca Greciei are iar nevoie de bani
„Am trimis o cerere către BCE pentru aprobarea liniei de finanţare de urgenţă pentru cele patru bănci mari din Grecia, pentru a proteja sistemul bancar”, a declarat un oficial al băncii naţionale din Grecia, citat de Mediafax.
Vineri, Eurobank şi Alpha Bank, două dintre cele mai mari bănci din Grecia, au cerut băncii centrale din Grecia acces la linia de finanţare de urgenţă a instituţiei.
Banca centrală a Greciei a fost cea care a solicitat Eurobank şi Alpha Bank să înainteze cereri pentru obţinerea accesului la linia de finanţare de urgenţă, întrucât a estimat că cei doi creditori ar putea avea nevoie de aceste fonduri în următoarele luni, au declarat oficiali ai celor două bănci greceşti, pentru Bloomberg.
„Depinde de fiecare bancă în parte dacă va decide să folosească sau nu linia de finanţare”, a afirmat oficialul băncii centrale din Grecia, citat de Reuters.
National Bank of Greece şi Piraeus Bank, cele mai mari bănci greceşti după active, au anunţat că nu intenţionează să folosească fondurile puse la dispoziţie de banca naţională.
Fondurile pentru linia de finanţare de urgenţă sunt furnizate de banca centrală a Greciei, însă acordarea acestora trebuie să fie aprobată de Banca Centrală Europeană.
Clienţii băncilor din Grecia încearcă să-şi protejeze lichidităţile, pe fondul îngrijorărilor legate de rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, care ar putea aduce la conducerea ţării partidul Syriza, ostil politicii de austeritate.
În aceste condiţii, retragerile nete s-au situat la aproximativ 3 miliarde de euro în luna decembrie a anului trecut, iar volumul lor continuă să crească, potrivit Bloomberg.