Uriaşul proiect de un miliard de euro prin care România „îşi vinde vântul” Olandei, scos de la naftalină

Luna trecută, pe site-ul Directoratului pentru Energie al Comisiei Europene, apărea un studiu, elaborat în luna iulie. Denumirea: “Sprijin pentru dezvoltarea cadrului de evaluare, identificare, selecție, eligibilitate și sprijin pentru proiecte transfrontaliere în domeniul energiei regenerabile în cadrul Connecting Europe Facility”

Lucrarea, care a fost făcută pentru Comisia Europeană, al cărei logo îl are de fapt și pe copertă, conține inclusiv studii de caz referitoare la proiecte transfrontaliere. Iar, printre ele, un proiect care privește România, și care a făcut multă vâlvă în trecut, pe care lumea îl credea abandonat însă.

“Studiu de caz: Olanda propune schema sa de sprijin pentru proiecte în energia regenerabilă, prin licitație, pentru proiecte în România” este capitolul care ne interesează aici.

Despre ce este vorba

Proiectul se referă la posibilitatea ca Guvernul olandez să subvenţioneze  investitorii  în energie regenerabilă care se califică la schema de sprijin din Olanda (subvenţia se acordă prin sistemul feed-in tarrif) pentru capacităţi instalate în România. Această capacitate adiţională “se numără” însă la Olanda, nu la România, în condţiile în care ţara nu şi-a îndeplinit ţinta de regenerabile pentru anul 2020, iar România a depăşit-o.

Ideea este ca Olanda să-şi atingă astfel ţinta cu costuri cât mai mici (investitorii trebuie să dovedească faptul că este mai ieftin să pui regenerabile aici decât în Olanda, pentru a primi bonusul de la Guvernul olandez), iar ulterior, statistic, energia  prdusă în România şi injectată în reţea este transferată Olandei, indiferent unde se consumă.

Agenţia care se ocupă de astfel de proiecte în Olanda, (Netherlands Enterprise Agency RVO) a prezentat proiectul, pe baza unui studiu de prefezabilitate şi arată că proiectul ar fi fezabil. Modelarea arată că, pentru a se califica la schema de sprijin a Guvernului olandez, noil capacităţi în regenerabile instalate în România trebuie să “scoată” un preţ sub plafonul de 50 de euro/MWh, pentru a fi mai ieftine decât cele de acasă, dar agenţia spune că România are un potenţial de energie ieftină din surse regenerabile care ar asigura în final un cost sub 50 de euro MWh.

Ce câştigă România? O creştere a puterii instalare în regenerabil, fără vreo schemă de sprijin dacă se face proiectul, plus noi locuri de muncă şi cam atât, pentru că proiectul nu este vreo mare inovaţie tehnologică.  

Puteţi vedea studiul în galeria foto ataşată acestui articol

Istoria NERO

Acest proiect, care în mod absolut surprinzător apare acum într-un studiu asumat de Comisia Europeană începuse deja, dar se credea că a fost abandonat, în lipsa oricărei informaţii noi pe această temă.

În februarie 2018 scriam AICI despre faptul că România este ţinta unei uriaşe investiţii în energia regenerabilă, care, dacă va fi realizată, ne va aduce două gigantice parcuri eoliene, cu o putere instalată totală de peste 1.000 MW, de departe cea mai mare instalaţie de acest tip de la noi.

Scriam atunci că NERO Renewables, o companie înregistrată în Olanda, a făcut de mai multă vreme public un proiect de investiţie în România: 362 de turbine eoliene, cu o capacitate de circa 1.000 MW, amplasate în două zone din ţară. Primul ar urma să fie în judeţul Buzău, în care ar fi vorba despre 120 de turbine, de 4 MW fiecare, iar al doilea, în sudul Dobrogei: 242 de turbine, cu o capacitate de 2 MW fiecare.

În total, producţia anuală ar fi de circa 3 TWh de energie electrică, adică mai mult de 5% din producţia naţională. Ar fi cea mai mare investiţie din domeniul energiei regenerabile care să fi fost vreodată făcută în România. Pe baza mecanismului de mai sus, acest transfer pur statisitc ar ajuta Olanda să îşi îndeplinească ţinta, iar cei de la NERO chiar au spus asta: proiectul din România înseamnă 2,6% din producţia naţională de electricitate a Olandei, sau 20% din capacitatea ei instalată în eolian, şi, dacă s-ar realiza, ar reduce cu o treime diferenţa actuală între ţinta Olandei pentru 2020 şi situaţia existentă atuci.

Potrivuit unui anunţ din data de 11 decembrie 2017 al NERO, şase producători de turbine eoliene au răspuns solicitării companiei care le invită să participe la licitaţia pentru cele peste 360 de bucăţi pentru acest proiect. Este vorba despre Vestas, SGRE, Enercon, Senvion, Nordex şi Lagerwey.

Dacă am socoti un preţ de un milion de euro pentru un MWh instalat în eolian, ar rezulta că proiectul celor de la NERO ar avea o valoare de un miliard de euro.

La câteva zile după ce am publicat acel articol, Gauthier van Weddingen, CEO al NERO Renewables NV ne trimitea o poziţie pe care o puteţi citi AICI

„Referitor la autorizaţii şi la avizul tehnic de racordare (ATR), toate avizele au fost obţinute cu mai mulţi ani în urmă şi vor fi actualizate în acord cu decizia finală a Nero privind tehnologia turbinelor care vor fi folosite. Au fost de asemenea semnate acorduri pe termen lung pentru 5.000 de hectare de teren cu autorităţile locale şi cu proprietarii”,  spunea directorul.

„NERO intenţionează să ia o decizie privind achiziţia de turbine până la sfârşitul lunii martie 2018. Negocierile cu guvernul României vor fi iniţiate de către guvernul Olandei doar atunci când Olanda va fi luat o decizie privind oportunitatea unui proiect comun în care să fie implicată NERO. Ne aşteptăm ca această decizie să fie luată în trimestrul al doilea din 2018”, mai declara Gauthier van Weddingen atunci.

„Ne aşteptăm ca lucrările de construcţie să înceapă în trimestrul al patrulea al anului 2018. Ne aşteptăm ca primele turbine să fie conectate la reţea în primul trimestru al anului 2020, iar toate turbinele să fie online până la sfârşitul aceluiaşi an”, a mai spus CEO-ul NERO atunci.

Însă, din acel moment, adică luna februarie a anului trecut, peste proiect s-a aşternut liniştea, asta până la acest studiu, care a apărut luna trecută pe site-ul Directoratului pentru Energie.