Ursache: ASF a trimis la BNR, MFP şi Justiţie documentul „celor opt bariere” care împiedică dezvoltarea bursei

Propunerile Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind eliminarea "celor opt bariere", ce trebuie eliminate pentru ca piaţa de capital din România să obţină statutul de piaţă emergentă, a fost finalizat şi transmis instituţiilor interesate, a anunţat marţi vicepreşedintele ASF , Mircea Ursache, în cadrul conferinţei 'Emerging Funding for the Real Economy'. Propunerile ASF sunt răspunsul la studiul "Cele opt bariere" din calea dezvoltării pieţei, realizat de un grup de lucru din care au făcut parte experţi ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB)  şi ai pieţei.
Economica.net - mar, 13 mai 2014, 11:19
Ursache: ASF a trimis la BNR, MFP şi Justiţie documentul

‘Bătălia mare acum se referă la cele opt bariere care trebuie eliminate pentru ca România să aibă statutul de piaţă emergentă. Documentul a fost finalizat săptămâna trecută, a fost înaintat şi membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltare, Băncii Naţionale a României, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Justiţiei. Într-un timp scurt vom primi observaţiile astfel încât forma finală a actului normativ să poată fi promovată’, a explicat Ursache.

De asemenea, el a vorbit şi despre modificarea Legii pieţei de capital, 297/2004, care se află în prezent în Parlament şi aduce şi Societăţile de Investiţii Financiare pe acelaşi palier de drepturi. ‘Este o acţiune împotriva statului român pentru discriminare. Nu există aceeaşi legislaţie la Fondul Proprietatea. Problema pragurilor trebuie să fie strict de competenţa AGA. Orice imixtiune a politicului sau chiar a noastră în actul decizional al entităţilor supravegheate nu este bună. La fel şi cu operatorii de piaţă, nu există niciun stat european care să aibă praguri de deţinere la Bursă’, a subliniat Mircea Ursache.

El a amintit şi de modificarea legislaţiei secundare care a permis listarea Nuclearelectrica şi Romgaz şi care va fi folosită şi în cazul listării Electrica.

În ceea ce priveşte supravegherea pieţelor financiare, vicepreşedintele ASF a spus că, în contextul cazurilor cunoscute în piaţă, indiferent dacă este vorba de asigurări sau de piaţa de capital, ‘nu trebuie deloc lăsat butonul mai deschis’.

În acelaşi timp, Ursache susţine că trebuie dezvoltat un sector care până acum nu a existat, şi anume protecţia consumatorilor, respectiv a investitorilor. El a spus că deja, la nivelul ASF, s-a creat o divizie separată în acest scop.

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat forul în raportul financiar publicat vineri, relatează DPA, transmite......
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali Khamenei a clamat victoria în fața SUA
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali ...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a încetat orice efort de relaxare a sancţiunilor împotriva Iranului ...
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării cu sare a râului Târnava Mică
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, cu sprijinul logistic al inspectoratelor din Timiş, ...
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că impozitele pe proprietate şi pe capital vor fi mărite, foarte probabil, ...