Ursula von der Leyen a anunţat deblocarea fondurilor europene pentru Polonia
„Două decizii vor fi luate săptămâna viitoare privind fondurile europene”, a spus şefa executivului comunitar, referindu-se la fondurile de coeziune şi la cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în total circa 136,5 miliarde de euro, pe care Bruxellesul le-a îngheţat acuzând fostul guvern polonez condus de formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS) de încălcarea statului de drept prin reformele efectuate în justiţie, limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în faţa dreptului naţional.
Ursula von der Leyen a salutat reformele şi măsurile iniţiate de guvernul Tusk privind „independenţa justiţiei” şi planul de acţiune aferent pe care Varşovia l-a prezentat Bruxellesului săptămâna aceasta. Principalele puncte ale acestui plan privesc statutul Consiliului Naţional al Magistraturii, al Curţii Supreme, Curţii Constituţionale, tribunalelor de drept comun şi separarea funcţiilor de ministru al justiţiei şi de şef al Parchetului naţional.
Din fondurile de aproximativ 136,5 de miliarde de euro care vor fi deblocate, circa 76,5 miliarde reprezintă fonduri de coeziune şi aproximativ 60 de miliarde fonduri din planul european de relansare post pandemie şi de susţinere a tranziţiei verzi.
„Sunt mulţi bani, îi vom folosi bine”, a spus premierul polonez după întâlnirea cu preşedinta Comisiei Europene.
După ce partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) a pierdut majoritatea şi guvernarea în urma alegerilor din octombrie, noul guvern condus de liberalul pro-UE Donald Tusk a promis că va anula măsurile fostului guvern criticate de Bruxelles pentru a obţine deblocarea fondurilor şi va restabili statul de drept.
Însă preşedintele polonez Andrzej Duda, apropiat de conservatori, precum şi unii magistraţi din instituţii cheie, inclusiv Curtea Constituţională, se împotrivesc măsurilor promise de guvernul Tusk, dispute care se înscriu în lupta politică între actuala şi fosta putere ce are ca mize principale justiţia şi presa.
Într-o moţiune transmisă parlamentului de la Varşovia, actualul guvern îl acuză pe fostul premier conservator Mateusz Morawiecki că ar fi comis o infracţiune prin faptul că nu i-a solicitat formal Comisiei Europene plata fondurilor aferente PNRR-ului, deşi acestea erau blocate de Bruxelles.