Uruguay devine prima ţară din lume care legalizează producţia şi vânzarea canabisului
După 12 ore de dezbateri, legea a fost aprobată cu 29 de voturi pentru şi 16 împotrivă, reprezentând doar voturile senatorilor membri ai Frente amplio (stânga, la putere) după ce deputaţii au votat deja textul în iulie. În cazul în care constituţionalitatea sa va fi confirmată şi după semnarea decretului de aplicare, va fi implementată cel mai devreme în aprilie 2014.
Această lege unică în lume susţinută de preşedintele Jose Mujuca conferă statului controlul asupra cultivării şi vânzării canabisului în scopuri recreative, depăşind limitele legilor votate în statele americane Colorado şi Washington, Olanda sau Spania, care autorizează sau tolerează producţia de cannabis într-un cadru privat.
Anunţul votului a fost primit cu o salvă de aplauze din partea publicului în timp ce sute de susţinători ai textului erau adunaţi în jurul Palatului legislativ pentru a sărbători „ziua cea mare” într-un miros puternic de canabis şi cu focuri de artificii, au constatat jurnalişti AFP.
„Este o zi istorică”, a apreciat imediat într-un comunicat organizaţia Reglementarea responsabilă care a lansat mai multe campanii pentru susţinerea acestei iniţiative.
Un sentiment împărtăşit şi de senatorul Frente amplio, Alberto Couriel, care a apreciat că „Uruguay se plasează în avangarda mondială pe acest subiect”.
„Uruguay votează această lege în cadrul unei serii (de texte) în favoarea apărării drepturilor” individuale, a adăugat el, evocând aprobarea în ultimele luni a legalizării intervenţiei voluntare asupra sarcinii sau a căsătoriilor homosexuale.
Prezentat ca un mijloc de a lupta împotriva traficului de droguri, dependenţei de droguri dure şi un imperativ pentru sănătatea publică, acest text vizează de asemenea şi încheierea unei „inconsistenţe juridice groteşti”, conform termenilor unui senator: în practică, în Uruguay, utilizarea canabisului nu este pedepsită, în timp ce cultivarea şi vânzarea sunt.
„Există numeroase îndoieli. Iar îndoiala este legitimă, însă îndoiala nu trebuie să ne paralizeze în abordarea unor noi căi spre rezolvarea unei probleme care ne afectează”, a declarat anterior preşedintele Mujica, pentru o televiziune locală.
Peste 60 de sută din populaţie respinge acest proiect, criticat de opoziţie, unii profesionişti din mediul sanitar şi farmacişti.