Uşi de garaj „made in Romania”, expuse la cel mai mare târg de profil din Franţa
Equip’ Baie se află în 2014 la cea de-a 14-a ediţie, desfăşurându-se odată la doi ani, şi reuneşte 320 de expozanţi din domeniul soluţiilor de închidere a spaţiilor (uşi, ferestre, rulouri şi produse destinate protecţiei solare).
Potenţial. Franţa, o piaţă de 300.000 de unităţi pe an.
Potrivit estimărilor interne, până la finele anului 2014, MCA va comercializa în Franţa aproximativ 1.000 de uşi secţionale şi 3.000 de rulouri de aluminiu.
Cel mai bine vândut produs al brandului MCA în Franţa este uşa secţională Optima, cu arcuri de torsiune şi motor din gama superioară. În general, comenzile vin pentru dimensiuni customizate pentru fiecare caz constructiv în parte. Se poartă panouri netede în culori precum gri antracit, alb şi negru sau din gama RAL.
Compania ţinteşte să ajungă la o cifră de afaceri de 5 milioane de euro anual în această zonă de export.
Producătorul român cu o experienţă de 16 ani exportă regulat în opt state europene, respectiv Belgia, Franţa, Austria, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova si Italia. Fabrica de la Jilava are o capacitate de producţie de 10.000 unităţi anual şi o reţea de distribuţie proprie de 1.200 de dealeri (nivel naţional şi internaţional, cumulat). Oferta de produse este îmbunătăţită şi extinsă cu servicii de montaj, consultanţă tehnică şi service specializat. În prezent, 30% din producţia MCA merge la export.