USL a convenit ca articolul privind creanţele statului să figureze în noua Constituţie

USL a agreat, luni, ca amendamentul votat deja de Comisia de revizuire a Constituţiei prin care creanţele împotriva statului au aceleaşi regim juridic ca şi contribuţiile fiscale să fie instrodus în noua Constituţie, stabilind, însă, ca articolul să cuprindă şi adăugirea "în condiţiile legii".
Economica.net - lun, 10 iun. 2013, 09:42
USL a convenit ca articolul privind creanţele statului să figureze în noua Constituţie

„Referitor la articolul privind creanţele statului, am convenit ca acest articol să fie introdus – e un principiu important, cu precizarea «în condiţiile legii»”, a declarat, luni, după şedinţa conducerii USL, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

El a precizat că, fără această adăugire („în condiţiile legii”, n.r.), articolul respectiv ar crea „riscul” unor interpretări „abuzive”, care ar genera probleme de natură „practică”.

„Fără această precizare, ar exista riscul unor intrerpretări maximaliste, abuzive, care ar genera probleme de natură practică. Articolul va fi menţinut cu această precizare”, a spus Antonescu.

Membrii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei au adoptat un amendament al grupurilor parlamentare PNL, susţinut de Tudor Chiuariu, care modifică articolul 44, alineat 1, din Legea fundamentală.

„Dreptul de proprietate, precum şi creanţele împotriva statului, sunt garantate. Creanţele împotriva statului au acelaşi regim juridic ca şi contribuţiile fiscale”, a fost amendamentul adoptat în unanimitate.

Potrivit formei actuale a Constituţiei, „dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate”. „Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, se mai arată în Constituţie.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înainte de şedinţa USL, că principiul potrivit căruia creanţele împotriva statului au aceleaşi regim juridic ca şi contribuţiile fiscale este corect şi poate rămâne în Constituţie, el arătând că este necesar să se facă şi o prioritizare a resurselor existente.

Te-ar mai putea interesa și
Berlinul se opune creșterii bugetului multianual al UE și prelungirii termenului de aplicare al Mecanismului de Redresare și Reziliență
Berlinul se opune creșterii bugetului multianual al UE și prelungirii termenului de aplicare al Mecanismului de Redresare ...
Guvernul german respinge creşterea bugetului multianual al Uniunii Europene pentru următoarea programare pe şapte ani şi de asemenea prelungirea termenului de implementare a programelor......
România solicită Comisiei Europene acordarea de ajutoare financiare excepționale pentru fermierii afectați de înghețul târziu de primăvară
România solicită Comisiei Europene acordarea de ajutoare financiare excepționale pentru fermierii afectați de înghețul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis Comisiei Europene o solicitare oficială pentru acordarea ...
Wizz Air suspendă zborurile către Tel Aviv și zborurile europene către Amman până la data de 15 septembrie
Wizz Air suspendă zborurile către Tel Aviv și zborurile europene către Amman până la data de 15 septembrie
Transportatorul aerian Wizz Air a luat decizia de a suspenda toate zborurile spre și dinspre Tel Aviv, Israel, și zborurile ...
Start-Up în UK cu Ro Hub – Paşii esenţiali pentru antreprenorii români
Start-Up în UK cu Ro Hub – Paşii esenţiali pentru antreprenorii români
Înființarea unei afaceri în Marea Britanie este visul multor români care își doresc independență financiară, dezvoltare ...