USL, la discuţii cu FMI despre măsurile de relansare economică a României

Un miliard de euro în plus la buget. Atât spun liderii USL că pot aduce statului cu un plan de zece măsuri economice. Ei încearcă acum să-i convingă şi pe reprezentanţii FMI că propunerile lor sunt bune. Liderii USL vor prezenta astăzi celor de la FMI propunerea lor pentru relansarea economică a României.
Economica.net - vin, 04 nov. 2011, 08:52

Liderii USL se întâlnesc astăzi cu delegaţia FMI la Bucureşti, condusă Jeffrey Franks, cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi cei ai Băncii Mondiale.

În această săptămână, delegaţia FMI a avut întâlniri şi cu preşedintele Traian Băsescu, dar şi cu reprezentanţii Coaliţiei la sediul Guvernului.

După întâlnirea de joi seara de la Palatul Cotroceni, şeful statului a anunţat că salariile şi pensiile nu se reduc. De asemenea, preşedintele Băsescu s-a arătat optimist în privinţa economiei româneşti, pentru anul viitor.

„Deficitul de cont curent se va menţine sub 5% din PIB şi în 2012. Bugetul va fi construit pe un deficit de 1,9% din PIB, dar există totuşi posibilitatea de a se ajunge până la o marjă de 2,5% din PIB pe cash, ceea ce înseamnă 3% pe ESA. Deşi se merge pe un deficit de 1,9%, problema este finanţarea acestui deficit, de aceea acest procent este esenţial”, a completat şeful statului.

Acesta a mai spus că în urma discuţiei cu FMI, BM şi CE concluzia este una foarte clară, şi anume că România are resurse interne de creştere a veniturilor în zona energiei, în sectorul transporturilor şi prin optimizarea funcţionării sistemului de sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri compania care deţine nava, relatează AFP şi Reuters, citate de......
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...